in

Femeie de 92 de ani, păcălită că va fi vaccinată anti-COVID. A fost injectată cu un vaccin fals

Responsabilul campaniei de vaccinare din Marea Britanie, Nadhim Zahawi, avertizează în legătură cu escrocii care păcălesc persoanele în vârstă că le fac vaccinul anti-COVID contra unor sume de bani.

Zahawi a dat exemplul unei bătrâne de 92 de ani care a căzut în plasa escrocilor care susțin că fac vaccinuri anti-Covid, însă în realitate folosesc o altă substanță, pentru care cer 260 de lire sterline.

„Urgent! Vă rugăm să împărtășiți cu prietenii și rudele în vârstă sau vulnerabile. Cei de la NHS nu vor cere niciodată detalii despre contul bancar și nici nu vor sosi neanunțat acasă la voi”, a scris Zahawi pe Twitter, scrie The Sun.

El a sfătuit oamenii să rămână vigilenți și să evite să fie înșelați.

O victimă în vârstă de 92 de ani a căzut victima unui escroc din Londra, pe 30 decembrie.

Cifră uriașă a deceselor zilnice raportate în Marea Britanie. Boris Johnson cere intervenția armatei pentru campania de vaccinare

Suspectul a bătut la casa bătrânei, susținând că este de la NHS și că este acolo pentru a-i administra vaccinul anti-coronavirus.

Pensionara l-a lăsat pe suspect în casă și a fost înțepată în braț cu ceea ce ea a spus că era un instrument „asemănător cu săgețile pentru darts”.

Suspectul i-a cerut apoi 160 de lire sterline în numerar, susținând că suma îi va fi rambursată de NHS.

Apoi, pe 4 ianuarie, s-a întors și a cerut încă 100 de lire sterline.

Poliția spune că nu se știe încă ce substanță, dacă aceasta a existat, i-a fost administrată victimei. Victima a fost consultată la spitalul local și nu a suferit de efecte negative.

Poliția este acum pe urmele suspectului din Surbiton, sud-vestul Londrei, acolo unde s-a întâmplat accidentul.

„Facem apel la oricine ar putea avea informații care ne-ar putea ajuta să identificăm acest om”, a anunțat poliția.

„Este crucial să-l prindem cât mai curând posibil, deoarece nu numai că fură banii, ci poate pune viața oamenilor în pericol”.

Bărbatul este descris ca fiind alb, cu accent londonez, în vârstă de 30 de ani, înălțime de 180 cm, de constituție medie, cu părul brun deschis, pieptănat pe spate.

La a doua sa vizită la adresa victimei, el purta un trening de culoare bleumarin cu dungi albe pe lateral.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: Primarul Sadiq Khan a declarat situație de URGENȚĂ. Măștile sunt OBLIGATORII în toate locurile publice

Urgie în Marea Britanie. Peste 1300 de decese provocate de COVID-19. Este alertă maximă!