Miercuri, 8 iulie și joi, 9 iulie, va fi grevă la metroul din Londra. Vor fi afectate toate liniile timp de 24 de ore.
Astfel, niciun metrou nu va circula de miercuri, de la ora 18.30 și până vineri dimineață. DLR, London Overground și trenurile vor circula normal.
Serviciul public de transport din Londra recomandă călătorilor să verifice situația mijloacelor de transport înainte să plece la drum, avertizând totodată că serviciile TfL vor fi mult mai aglomerate decât de obicei.
Greva ar putea fi întreruptă dacă se va ajunge la o înțelegere cu sindicatele RMT, Unite, TSSA și ASLEF.
Încă o grevă de 24 de ore pe autobuzele londoneze