Menu
in

Grevă la metroul londonez. Vezi ce linii vor fi afectate

O nouă grevă este planificată să aibă loc la metroul din Londra începând din această seară, 15 septembrie, ora 21.00. Acțiunea de protest va continua pe tot parcursul zilei de mâine, vineri, 16 septembrie și vor fi afectate linia Hammersmith & City și Circle Line.

Potrivit serviciului de transport public din Londra, Tfl, pe linia Hammersmith & City nu va circula nici un tren, iar pe Circle Line circulația trenurilor va fi mult limitată.

De aceea, se mai arată în comunicatul Tfl, Circle Line va fi extrem de aglomerată, mai ales la orele de vârf. Totodată, primul tren va pleca mai târziu, iar ultimul mai devreme.



Din cauza grevei, se preconizează că liniile District și Piccadilly vor fi mult mai aglomerate decât de obicei, mai ales la orele de vârf.

Călătorii care folosesc cele două linii afectate sunt rugați să găsească din timp rute alternative.

 

De asemenea, pe perioada grevei, vor fi suplimentate autobuzele, mai ales dimineața și la orele de vârf. Tfl avertizează însă că este de așteptat ca autobuzele să fie foarte aglomerate, de aceea cere călătorilor să fie răbdători cu personalul și să ia în considerarea mai mult timp pentru călătoriile pe care le au de făcut.

Metroul din Londra, „invadat” de pisici. Puteţi vedea peste 60 de feline la staţia Clapham Common

Stația Golders Green, închisă din cauza unei alerte teroriste. Vehicul suspect verificat de poliție

O nouă grevă la metroul londonez. Vezi în ce zile nu vor circula metrourile în Londra

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version