in

Groapa de gunoi a Europei: Tone de deșeuri din Marea Britanie ajung ilegal în România

deșeuri Marea Britanie

O investigație BBC a scos la iveală faptul că tone de deșeuri menajere din Marea Britanie ajung ilegal în România.

Tone de deșeuri au fost găsite în containere maritime într-unul dintre porturile românești, arată BBC.

Raportul susține că Garda de Mediu din România a spus că sunt „deșeuri fără valoare care nu pot fi reciclate”.

Un paznic din port a declarat pentru BBC că „România este groapa de gunoi a Europei”.

Se crede că un spațiu vast din afara Bucureștiului este locul unde ajung o mare parte a deșeurilor. În timp ce muncitorii de la groapa de gunoi au negat prezența deșeurilor britanice, locuitorii i-au spus corespondentului BBC Angus Crawford că „aceasta este o prostie”. „Este imoral, ilegal și scandalos”, spune un localnic despre ce se întâmplă cu deșeurile din Mare Britanie.

România returnează în Marea Britanie deșeurile trimise sub denumirea de „produse second-hand”

Un reprezentant al autorităților române a declarat pentru BBC că este nevoie de ajutorul guvernului britanic pentru a lupta împotriva „infracțiunilor legate de deșeuri”.


„Cred că guvernul britanic ar fi trebuit să sporească controlul la graniță cu privire la exporturi. Facem tot ce putem din partea noastră.”

Deșeurile ajung în România ca produse second hand

În film sunt prezentate exemple precum cuptoare cu microunde, frigidere și alte articole electrice stricate care au ajuns în România ca „produse second hand”.

Unele deșeuri sunt transportate ulterior în comunități unde sunt arse ilegal pentru extracția cuprului și aluminiului.

Octavian Berceanu, militant pentru mediu, comentează: „Distruge calitatea apei. Distruge calitatea solului. Distruge calitatea aerului și calitatea vieții.”

Răspunzând raportului, Ministerul Mediului din Marea Britanie a făcut următoarea declarație: „Suntem foarte îngrijorați de comerțul ilegal cu deșeuri, motiv pentru care ne-am angajat să introducem controale mai dure asupra exporturilor ilegale de deșeuri. Urmărirea electronică obligatorie a deșeurilor va îngreuna infractorii să obțină și să exporte ilegal astfel de gunoaie.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]

gripă aviară

Regatul Unit se confruntă cu cel mai mare focar de gripă aviară din istorie

ips teodosie vaccin

IPS Teodosie: “Nu ştim prea multe despre acest vaccin. Nimeni nu şi-l ASUMĂ”