in

Guvernul britanic introduce teste COVID pentru transportatorii care intră în Marea Britanie

Transportatorii care trec din Franța în Marea Britanie vor fi obligați să facă un test COVID rapid la intrare, au declarat surse guvernamentale pentru Sky News.

Ministerul Transporturilor nu a confirmat această mișcare, dar surse au declarat pentru Sky News că cerința se va aplica transportatorilor care trec din Franța, cu posibilitatea ca și alte țări europene să fie afectate.

Șoferii de camioane care vin în Marea Britanie sunt scutiți de cerințele de testare.

Testarea va avea loc în partea britanică, dar noua reglementare nu va fi introdusă imediat.

Dacă un șofer de camion va fi testat pozitiv, atunci i se va face și un test PCR, iar în cazul în cazul în care se confirmă o infectarea, acesta va trebui să se izoleze la hotel.

Amendat cu 500 de lire sterline la sosirea în Marea Britanie. Susține că habar nu avea de noile reguli cu privire la carantină


Luna trecută, Franța a ușurat cerințele obligatorii de testare pentru transportatorii care vin din Marea Britanie.

Măsura a fost pusă în aplicare din decembrie și a provocat haos la frontieră, înainte de Crăciun, în timp ce guvernul s-a grăbit să introducă facilități de testare în apropierea porturilor din Canalul Mânecii.

Rod McKenzie, director general pentru politici și afaceri publice la Asociația pentru transportul rutier, a declarat că membrii săi așteaptă încă detalii de la Ministerul Transporturilor britanic.




Anglia – pe drumul cel bun. ZERO decese de coronavirus în majoritatea zonelor pentru prima dată în șase luni

Vremea în Marea Britanie: Se anunță temperaturi record săptămâna viitoare