Menu
in

Guvernul britanic respinge petiția anti-Brexit semnată de aproape 6 milioane de oameni

Guvernul britanic nu ia în considerare petiția semnată de aproape 6 milioane de persoane care cer revocarea articolului 50 – cel care notifică UE de intenția Marii Britanii de a părăsi uniunea, potrivit  The Guardian.

„Acest guvern nu va revoca Articolul 50. Vom onora rezultatele referendumului din 2016 şi vom lucra alături de parlament pentru a ajunge la un acord care va asigura că vom părăsi Uniunea Europeană”, a informat Ministerul pentru Brexit.

Anularea Brexit „ar submina atât sistemul democratic cât și încrederea acordată de milioane de votanți guvernului”, se mai arată într-un comunicat de presă al instituției amintite.

Ministerul arată că este conștient de „numărul considerabil de persoane” care au semnat petiția, însă „aproape două treimi din electorat au participat la referendumul din 2016, având încredere că rezultatul va fi respectat”.

Cele 17.4 milioane de persoane care au votat pentru a părăsi UE „au adus cel mai mare mandat democratic pentru o acțiune” a guvernului, se arată în comunicat.

Guvernul susține acest angajament. Revocarea Articolului 50 ar încălca promisiunea făcută de guvern poporului britanic, nu ar respecta instrucțiunile unui vot democratic și ar reduce încrederea în democrația noastră”, se mai precizează în comunicat.

Parlamentarii britanici vor dezbate petiția în Camera Comunelor luni, 1 aprilie, după ce documentul a trecut de limita de 100.000 de semnături. Cu aproape șase milioane de semnături, aceasta este cea mai susținută petiție din istoria Camerei Comunelor și a site-ului de petiții online al guvernului.

Președintele Consiliului European Donald Tusk i-a îndemnat pe eurodeputați să nu-i „trădeze” pe britanicii care doresc să rămână în Uniunea Europeană, refuzând participarea Regatului Unit la alegerile europene, la sfârșitul lui mai, în cazul în care data ieșirea din UE este amânată cu mai multe săptămâni, relatează AFP.

„Trebuie să fim deschiși unei prelungiri lungi, dacă Regatul Unit dorește să-și regândească strategia cu privire la Brexit, ceea ce înseamnă bineînțeles participarea Regatului Unit la alegerile (europene)”, a pledat el la Strasbourg, în Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară.”

„Am auzit voci spunând că ar fi dăunător sau jenant pentru unii dintre voi. Permiteți-mi să fiu clar: o asemenea gândire este inacceptabilă”, a subliniat el.

Nu puteți să trădați cele șase milioane de persoane care au semnat petiția revocării Articolului 50, milionul de persoane care a defilat pentru un vot popular sau majoritatea tot mai mare a oamenilor care vor să rămână în UE”, a subliniat el.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version