in

Heathrow introduce taxă și limită de 10 minute pentru a lăsa pasagerii. Întârzierile vor costa 80 de lire

Heathrow introduce taxă și limită de 10 minute pentru a lăsa pasagerii. Întârzierile vor costa 80 de lire. Pasagerii care se despart prea greu de cei dragi la Heathrow riscă, din ianuarie, o amendă de 80 de lire sterline. Cel mai aglomerat aeroport al Marii Britanii introduce pentru prima dată o limită strictă: maximum 10 minute pentru a opri mașina, a descărca bagajele și a spune „drum bun”. Măsura vine la pachet cu scumpirea taxei de acces la zona de debarcare, care va crește de la 6 la 7 lire sterline, în încercarea de a reduce aglomerația și de a îmbunătăți fluxul traficului în curțile terminalelor.

Limita de timp stârnește critici

Spre deosebire de aeroporturi precum Gatwick sau Luton, care permit staționarea mai lungă în schimbul unui tarif pe minut, Heathrow va sancționa depășirea timpului cu o amendă fixă. Clive Wratten, directorul Business Travel Association, consideră măsura „nejustificată și inutilă”, argumentând că nu îmbunătățește experiența pasagerilor, ci doar le mărește costurile, scrie Telegraph.

Reprezentanții aeroportului susțin contrariul. Ei afirmă că 95% dintre opriri durează în mod normal mai puțin de 10 minute și că limita va avea un impact minim. „Majoritatea oamenilor descarcă și pleacă. Spațiul e limitat și trebuie să mișcăm traficul rapid”, a transmis un purtător de cuvânt.
>>> Citiți și: Atenție, turiști! Din februarie 2026, intrarea în UK va fi posibilă doar cu autorizație electronică ETA. Află cine are nevoie și cum se obține! 

Cum se aplică noile taxe

Pentru șoferii care depășesc intervalul de 10 minute, există o alternativă la amendă: un ocol și o nouă intrare în zonă, cu o taxă de 14 lire. Totuși, această soluție ar putea accentua aglomerația. În schimb, aeroporturile rivale au sisteme mai flexibile: Gatwick și Luton percep 1 liră pe minut după primele 10 minute, în timp ce Manchester și Stansted aplică o taxă fixă de 25 de lire pentru depășiri.

Heathrow menține însă și o excepție importantă. Deținătorii de „blue badge” nu sunt afectați de limită și pot utiliza gratuit zonele de debarcare, cu condiția să își înregistreze călătoria.

Creșterea taxei și noua limită de timp sunt prezentate ca parte a unei strategii pentru a reduce aglomerația, dar și pentru a încuraja opțiuni de transport cu impact mai redus asupra mediului. Criticii se tem însă că măsura va crea stres suplimentar pentru familii și pasageri, mai ales în perioadele de vârf.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
banca angliei

Banca Angliei se pregătește să introducă cea mai mare schimbare de reguli de la criza financiară din 2008

Beauty qualification

Ești estetician, lash artist / brow artist / cosmetician în UK și ai doar certificat CPD? Află ce îți lipsește ca să lucrezi legal!