in

Imagini ale sărăciei extreme: Cozi la băncile de alimente din Londra. „Ne întoarcem în timp”

bancă de alimente

Băncile de alimente din Londra, şi-aşa foarte aglomerate, sunt luate cu asalt de britanici, sute de oameni, inclusiv profesori, tehnicieni, jurnalişti sau tineri ori persoane singure fiind nevoiţi să stea la cozi imense pentru mâncare.

Potrivit voluntarilor, cozile de la băncile de alimente din Londra sunt cele mai lungi din Marea Britanie.

„Este monstruos. Ar trebui să ne așteptăm la 1.000 de oameni săptămâna aceasta”, a explicat voluntarul Taz Khan, în vârstă de 45 de ani, care ajută la bucătărie de șapte ani.

„800 de familii stau la coadă în fiecare sâmbătă”, a mai spus acesta.

Tot mai mulți oameni apelează la bănci de alimente

Cozile au început să crească dramatic în urmă cu trei luni, a mai declarat voluntarul.Filmulețul filmat la coada de la banca de alimente din Wembley a devenit viral pe rețelele de socializare.

Luna trecută, locuitorii din Brent stăteau trei ore la coadă la temperaturi foarte reci, alături de copiii lor.


O armată de 320 de voluntari a fost adunată pentru a face față cererii crescute, fiind necesare 60 de persoane, atunci când banca de alimente se deschide, în fiecare sâmbătă, la ora 11:00, pentru a ajuta la servirea și coordonarea oamenilor.

Băncile alimentare din Harrow și Barnet au înregistrat, de asemenea, o creștere a celor care apelează la ele. În Harrow au fost înregistrate cozi de 150 de persoane, în timp ce 100 de rezidenți merg la punctele de donație de alimente din Barnet.

1.000 de lire sterline este prețul sărăciei în Marea Britanie

În Marea Britanie sunt 2.200 de bănci de alimente, iar fondatorul uneia dintre ele spune că tot mai mulți oameni au ajuns să vină constant pentru produsele necesare, iar asta e un semn că viitorul este sumbru pentru cei care recurg la aceste ajutoare.

Creșterea facturilor la energie adâncește sărăcia

„Asistăm din nou la o creștere, din cauza prețurilor la energie electrică, la gaze”, spun cei care dețin astfel de centre.

„Nu mâncăm mult pentru că nu ne răsfățăm cu mâncare de lux, este doar mâncare de bază. Prețurile energiei nu au scăzut niciodată, asta este îngrijorarea”, a spus una dintre utilizatoarele băncii de alimente.

Creșterea costurilor pentru combustibil și alimente au dus la creșterea facturilor pentru milioane de britanici. Din ianuarie, prețul la gaze crește cu 423%.

Jameson Keane, în vârstă de 49 de ani, un artist care are grijă de mama sa, spune că are de cheltuit doar 100 de lire sterline pe săptămână și că banii sunt insuficienți. Keane a spus că facturile la energie sunt mai mari decât oricând.

Guvernul intenționează să crească salariul minim de la 8,91 lire sterline la 9,50 lire sterline pe oră în aprilie, dar puterea de cumpărare nu va ține pasul cu scumpirile.

„Nu ar trebui să fie așa în zilele noastre. Ne întoarcem în timp”, spune o  pensionară din estul Londrei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

„Festivalul Tineretnik 2021” – sărbătoarea comunităților etnice din Dobrogea

„Festivalul Tineretnik 2021” – sărbătoarea comunităților etnice din Dobrogea

Români din Irlanda de Nord, ținta atacurilor xenofobe. Luați la pietre de 20 de huligani