Menu
in

Imigranţii au dreptul la asistenţă medicală gratuită în UK



Imigranţii vor primi asistenţă medicală gratuită de la medicii de familie, ca urmare a unui decret extrem de controversat. Fiecare medic de familie va fi recompensat cu £64 pe an pentru fiecare imigrant înregistrat, aceeaşi sumă pe care o primesc pentru înregistrarea oricărui pacient nou.

Decretul a fost dat în iulie anul curent şi specifică faptul că orice vizitator din străinătate se poate înregistră la medicul de familie dacă au trecut 24 de ore de la intrarea să în ţară. Scopul decretului a fost acela de a proteja drepturile umane ale vizitatorilor străini.

Astfel, programarea la un medic de familie nu poate fi refuzată pe motivul că pacientul nu are dovadă de reşedinţă, iar faptul că noul pacient nu a contribuit la plată taxelor către NHS şi nu are asigurare medicală nu constituie un impediment pentru primirea tratamentului solicitat. Astfel se va produce o discriminare faţă de pacienţii britanici, care pot fi refuzaţi pentru că locuiesc două străzi prea departe de medicul de familie.

Oficialii britanici şi medicii de familie susţin că acest decret ar trebui revizuit, având în vedere că merge mult mai departe decât regulile urmate în alte ţări membre ale Uniunii Europene. Un exemplu sunt Franta şi Germania, unde vizitatorii trebuie să aibă o asigurare medicală în valoare de cel puţin £20,000 pentru a fi eligibili pentru obţinerea vizei.

Sir Andew Green, membru fondator al organizaţiei Migration Watch UK a declarat că acest decret le permite imigranţilor ilegali şi vizitatorilor străini acces complet şi gratuit la serviciile de îngrijire medicală primară, fapt ce poate declanşa creşterea costurilor pentru tratamentele secundare în spitale: „Într-o perioadă de presiune intensă asupra NHS, această decizie este incredibilă. Este o invitaţie deschisă pentru toată lumea să vină şi să profite de un sistem medical la care contribuie doar cetăţenii acestei ţări. Plătitorii de taxe vor considera această decizie drept o insultă la adresa lor”, a continuat acesta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version