Menu
in

În Anglia se instituie „poliția vacanțelor”. Cei care se întorc din „țări galbene” vor fi monitorizați și amendați dacă nu respectă carantina

Familiile ar trebui să se aștepte ca inspectorii COVID să le bată la ușă atunci când se întorc din străinătate, a avertizat ministrul de Interne britanic, Priti Patel.

Aceasta a declarat că prin această măsură autoritățile se asigură că cei care vizitează țări din lista galbenă, cum ar fi Franța, Spania și Italia, respectă cele zece zile de carantină.

Patel a mai spus că statul are capacitatea de a efectua 10.000 de vizite la domiciliu pe zi, 30.000 fiind făcute săptămâna trecută.

Cei care nu respectă carantina riscă o amendă de până la 10.000 de lire sterline, a mai anunțat ministrul.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat ieri, 19 mai, că vizitele în aceste destinații cu risc mediu sunt acceptabile numai în „circumstanțe extreme”.

Dar o analiză arată că până la 270.000 de britanici vor zbura în țările de pe lista galbenă până duminică, 23 mai, fiind programate aproximativ 1.300 de zboruri, arată Daily Mail.

Vacanțele în țările de pe „lista galbenă”, INTERZISE. Boris Johnson dă o lovitură turismului din UK și UE

54.000 de pasageri pe zi către destinații, inclusiv Spania, Grecia, Franța și Italia, scrie Daily Mail.

Atât Boris Johnson, cât și ministrul Sănătății, Matt Hancock, au declarat că sunt din ce în ce mai încrezători că vaccinurile sunt eficiente împotriva tuturor variantelor – inclusiv a tulpinii indiene.

Lista verde a Marii Britanii cuprinde doar Portugalia, Gibraltar, Israel, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Islanda și Insulele Feroe, plus câteva insule mici, care sunt teritorii britanice.

Călătorii în țările de pe lista galbenă, din care fac parte majoritatea statelor UE, trebuie să se autoizoleze acasă timp de zece zile la întoarcere și să facă două teste PCR.

În cazul în care se constată că oamenii nu respectă carantina, poliția este chemată să emită amenzi. Un total de 639 de amenzi au fost date până în prezent și este probabil ca acest număr să crească semnificativ.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 7 In medie: 4.9]
Exit mobile version