in

În ciuda Brexit, universitățile din Marea Britanie sunt în căutare de studenți români

Peste 100 de instituții de învățământ reprezentate la târgul educațional al toamnei – World Education Fair, iar cele din UK sunt în continuare în top, ca destinație de studiu.

„Interesul cel mai mare pentru a avea studenți români se manifestă în continuare din partea instituțiilor din Marea Britanie, în ciuda momentului Brexit. Pe de altă parte și interesul tinerilor pentru UK, ca destinație de studiu, este în creștere. Împreună cu consultanții educaționali IntegralEdu, oficialii de la British Council vor putea oferi vizitatorilor la eveniment cele mai proaspete informații privind studiile în Marea Britanie, împreună cu procedurile aferente. Pe lângă Marea Britanie, vor fi prezente la eveniment și instituții de învățământ din Olanda, Belgia, Germania, Cipru, Italia, Spania, Elveția, SUA, Canada”, a declarat Ana Maria Papp, Business Development Manager, IntegralEdu.

Reprezentanții guvernului britanic au anunțat că studenții care au absolvit o universitate în UK, după Brexit, vor mai putea rămâne încă doi ani în țară, pentru a-și putea găsi o slujbă. În prezent, datele oficiale arată că în Marea Britanie sunt peste 450.000 de studenți străini.

„Mesajul pe care îl transmitem din partea universităților din Marea Britanie tinerilor care doresc să studieze aici este unul de încurajare. Sectorul universitar britanic este unul internațional. Toate instituțiile își păstrează deschiderea în ceea ce privește mobilitatea românilor la studii. De altfel, în acest an avem cea mai masivă participare a instituțiilor de învățământ britanice atât la târgul din martie, cât și la cel prezent, iar tot mai mulți tineri români sunt interesați de oportunitățile de studiu oferite de universitățile din Marea Britanie”, a declarat Nigel Bellingham, director British Council România.

A doua destinație externă de studiu pentru tinerii români este Olanda. Aici costurile pentru studii sunt de aproximativ 1.100 de euro/an, la care se adaugă cele pentru trai. La World Education Fair vor fi prezente atât instituții din Olanda, cât și din restul Europei, Statele Unite ale Americii sau Canada. 

„Foarte multe familii își fac planul să plece din țară și caută locații de studiu pentru copii, urmând ca apoi să se stabilească cu totul acolo. Pe de altă parte, sunt și părinți care își doresc pentru copiii lor să se adapteze mai bine la sistemul de învățământ din afară, cu preponderență în Marea Britanie și în acest context îi trimit la studii de la vârste mai fragede, pentru ca, mai apoi, să acceseze studiile superioare tot acolo. O creștere a cererii și a interesului vedem de la an la an și în cazul taberelor de vară (EduTabere), fiind cel mai simplu mod de a experimenta studiul la un liceu sau la o universitate în străinătate”, spune Raluca Niculae, manager Departament Licee IntegralEdu.  

În cadrul World Education Fair vor fi prezente atât universități cu programe de licență, master și MBA, precum și școli gimnaziale, licee, centre de limbi străine și programe Work and Travel pentru studenți.

Evenimentul va avea loc pe 27 septembrie în Iași (Hotel Internațional), 28 și 29 septembrie în București (Hotel Radisson Blu), 30 septembrie în Timișoara (Hotel Timișoara) și 2 octombrie în Constanța (Hotel Ibis).

Cei interesați să participe se pot înscrie online pe www.worldeducation.ro sau direct la birourile de înregistrare din cadrul evenimentului. Participarea este gratuită.

Universitățile britanice se bat în continuare pe români. Brexit nu va influența statutul studenţilor care încep cursurile în 2019

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Români de 15 și 16 ani, jaf în Telford: „Dacă miști, bag cuțitul în tine!”

Marea Britanie, ultima lună în UE. Ministrul Javid: „Ieșim la 31 octombrie cu sau fără acord”