Menu
in

Incendiu devastator la Londra, 200 de pompieri și 40 de autospeciale sunt la fața locului, serviciul de ambulanță raportează 30 de răniți

Un incendiu puternic a cuprins, miercuri dimineaţă, o clădire din vestul Londrei, martorii declarând că flăcările au acaparat toate cele 27 de etaje. Serviciul de Ambulanţă din Londra a anunţat într-un comunicat că 30 de oameni răniţi în incendiu au fost duşi la cinci spitale.

Potrivit primelor informaţii, mai mulţi oameni au rămas blocaţi în cladire, relatează BBC.

Zeci de rezidenţi sunt în jurul imobilului care arde în continuare. Locatarii au fost conduşi de poliţie spre un restaurant din apropiere, în timp ce răniţii sunt primesc primul ajutor de la serviciile de urgenţă. Potrivit unor documente, citate de AFP, un grup de locatari s-au plâns încă din urmă cu un an, în mod repetat, de starea clădirii şi posibilitatea declanşării unui incendiu, de cantitatea de gunoi acumulat în urma lucrărilor succesive la blocul turn.

Brigada de pompieri a scris pe Twitter că a adus la faţa locului peste 200 de pompieri şi 40 de autospeciale, pentru a stinge incendiul. Într-un comunicat, aceştia au mai adăugat că au primit primul apel la 3.15 (ora României) şi că focul a pornit de la al doilea etaj, de unde s-a răspândit mai apoi în toată clădirea.

Poliţia Metropolitană a precizat că „am pornit un proces de evacuare” asupra clădirii de 27 de etaje, unde se estimează că locuiesc peste 200 de persoane în 120 de apartamente. Martorii de la faţa locului spun că au auzit ţipete de ajutor din partea celor rămaşi în clădire. Forţele de ordine au declarat că deocamdată au salvat mai multe persoane, care sunt tratate la faţa locului. Locuitorii din blocurile vecine au fost evacuaţi.

Potrivit CNN, au fost câteva persoane care s-au aruncat de la geam pentru a scăpa de flăcări. Clădirea a fost construită în anii ’70, frica principală a autorităţilor fiind ca ea să nu se prăbuşească.



sursa foto: Agerpres


Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, pentru a verifica dacă în urma incendiului au fost afectaţi cetăţeni români.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord “monitorizează cu prioritate cazul şi menţine în permanenţă legătura cu autorităţile competente, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară”, se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328; 0044 20 76036694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice – 0044 7738716335.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version