Menu
in

Încep negocierile UE – Marea Britanie. Theresa May: „Suntem pregătiți să renunțăm la orice acord cu UE”

Negocierile pentru Brexit între Marea Britanie și Uniunea Europeană  vor începe pe 19 iunie, la 11 zile după scrutinul parlamentar din Marea Britanie, a anunţat luni, 29 iunie, premierul Theresa May.

„Negocierile  vor începe la 11 zile după alegeri, nu va exista nicio amânare. Nu va fi posibil să fie oprite. Europenii sunt pregătiţi. Acesta este calendarul stabilit”, a declarat May, potrivit Reuters, cu ocazia unui eveniment desfăşurat la Londra.



Recent, oficialii Uniunii Europene au propus începerea negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexit pe 19 iunie, dar au aşteptat confirmarea din partea Guvernului britanic.

Comisia Europeană va coordona negocierile cu Londra în numele guvernelor celor 27 de state membre UE.

Theresa May a declarat că este pregătită să renunţe la un acord cu Uniunea Europeană, dacă înţelegerea nu este suficient de avantajoasă, potrivit Reuters.

„Vom fi pregătiţi să negociem acordul potrivit, dar am afirmat că este mai bine să nu avem niciun acord, decât unul dezavantajos. Trebuie să fim pregătiţi să ieşim din Uniunea Europeană”, a declarat May.

În replică, Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, a afirmat că va asigura un acord cu Uniunea Europeană, dacă va câştiga alegerile generale din 8 iunie.

Partidul Conservator are un avantaj de doar 6 procente în fața Partidului Laburist, condus de Jeremy Corbyn, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Survation pentru ITV.

Conform sondajului, Partidul Conservator ar avea 43% intenţie de vot, iar Partidul Laburist 37%, în creştere cu trei procente faţă de cel anterior.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declanşat procedura de ieşire din UE pe 19 martie 2017, iar negocierile cu Bruxellesul vor dura cel mult doi ani.

Boris Johnson, supărat pe UE: „Ne retragem din negocieri și nu plătim nimic. UE trebuie să ne plătească pe noi”

Theresa May despre Bexit: „Vor fi negocieri dificile”

UE și Marea Britanie încep negocierile cu privire la statutul cetățenilor europeni

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version