Menu
in

Informații IMPORTANTE de la Guvernul britanic. Ce se întâmplă cu românii care vor veni în Regatul Unit după Brexit

Cetățenii europeni care vor veni în Marea Britanie după 31 octombrie, data oficială a Brexit, vor putea să rămână în aceleași condiții ca și până acum, dar numai până la 31 decembrie 2020, informează Guvernul britanic.

Potrivit site-ului oficial al executivului britanic, dacă cei care sosesc după Brexit doresc să rămână și după 31 decembrie 2020 în baza unui așa numit „European temporary leave to remain” (TLR).

TLR este un statut de imigrare temporară din Marea Britanie care va permite cetățenilor UE, SEE și elvețieni care se mută în Marea Britanie după Brexit și să continue să trăiască, să lucreze și să studieze în Marea Britanie după 31 decembrie 2020.

Cei care doresc acest permis vor putea să îl solicite în cazul părăsirii Uniunii Europene fără acord, până la 31 decembrie 2020. Formularul de cerere va fi online, asemănător cu cel pentru Settled Status.

În cadrul completării formularului, solicitanții vor trebui să își dovedească identitatea și să declare dacă au avut condamnări penale.

Dacă cererea are succes, atunci solicitanților li se va permite să lucreze și să locuiască temporar în Marea Britanie, timp de 36 de luni.

Pe perioada precizată, veți putea lucra, beneficia de serviciile de sănătate, să vă înscrieți la unități de învățământ sau să vă continuați studiile. De asemenea, veți avea dreptul să accesați fonduri publice precum ajutoare sociale și pensii, dacă sunteți eligibili.

Cetățenii europeni care locuiesc în Marea Britanie înainte de ieșirea din UE vor trebui să aplice pentru Statutul Stabilit (Settled Status) ca și până acum.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version