Menu
in

Întâlnire Iohannis – Hammond: Discuții despre dreptul la libera circulație în UE

Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, 14 ianuarie, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Philip Hammond, context în care a reiterat necesitatea aplicării depline a principiului liberei circulații a persoanelor, potrivit prevederilor din tratatele UE, scrie Agerpres.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul întâlnirii, cei doi interlocutori și-au exprimat aprecierea față de calitatea cooperării bilaterale în domeniile de securitate și apărare și au încurajat aprofundarea și intensificarea acesteia.



Șeful statului a subliniat “dorința României de a-și canaliza eforturile în scopul valorificării optime a potențialului considerabil al Parteneriatului Strategic româno-britanic atât la nivel politic, cât și economic”.

De asemenea, Iohannis a reiterat necesitatea aplicării depline a principiului liberei circulații a persoanelor, așa cum este acesta prevăzut în tratatele UE, se mai arată în comunicatul de presă.

“În acest context, România va continua să se asigure, alături de Comisia Europeană, și în dialog cu toate statele membre ale UE, că drepturile cetățenilor români, în calitate de cetățeni europeni, sunt pe deplin respectate“, arată Administrația Prezidențială, care punctează că România apreciază sprijinul constant pe care Marea Britanie îl acordă aderării la spațiul Schengen.

Cu ocazia întâlnirii sale cu ministrul britanic, Klaus Iohannis a subliniat că Uniunea Europeană este “un proiect de succes și că, prin unitate și solidaritate, statele membre pot face față oricăror dificultăți”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version