Menu
in

Jeremy Corbyn: Acordul cu UE este mai rău decât al lui May, îl respingem

Liderul Partidului Laburist Jeremy Corbyn i-a îndemnat pe deputaţii britanici să „respingă” acordul Brexit între Londra și Uniunea Europeană, făcând improbabilă ratificarea în Parlament a textului, căruia i se opune de asemenea partidul nord-irlandez DUP, aflat la putere alături de Partidul Conservator.

Corbyn a condamnat acordul încheiat de Guvernul lui Johnson şi UE drept „şi mai rău” decât cel încheiat de Theresa May, predecsoarea sa, respins în trei rânduri în Parlament, relatează The Associated Press.

„Din câte știm noi, se pare că premierul (Boris Johnson) a negociat un acord și mai rău decât cel al Thersei May, care a fost respins în mod copleșitor”.

„Acordul trădării nu va uni țara și trebuie respins. Cea mai bună modalitate de a rezolva Brexitul este să se dea populației ultimul cuvânt într-un vot popular”, a îndemnat Corbyn într-un comunicat.

Această respingere se alătură celei a micului partid nord-irlandez DUP, membru al unei coaliții parlamentare cu Partidul Conservator al premierului Boris Johsnon, care nu mai deține o majoritate în Parlament.

Astfel, Johnson pare să aibă nevoie de susținerea unor deputați laburiști care susţin Brexitul în vederea ratificării acordului.

Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un nou acord pentru Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version