Menu
in

Liderii europeni, supărați că Marea Britanie impune carantina la intrarea în țară. Franța: „Vom răspunde cu aceeași monedă”

Franța a reacționat dur la decizia Marii Britanii de a impune carantina timp de 14 zile, pentru persoanele care intră în țară.

Măsura, considerată „ineficientă și greu de respectat” de către responsabilii din industria turismului, a fost anunțată ier, 22 mai, de ministrul britanic de Interne, Priti Patel.

Astfel, începând cu 8 iunie, toți cei care sosesc în Mare Britanie, din orice țară, în afară de Republica Irlanda, vor fi obligați să se autoizoleze timp de 14 zile, în caz contrar riscând o amendă de până la 3200 de lire sterline.

Cine intră în Marea Britanie stă 14 zile în carantină. De când se aplică măsura guvernului britanic și ce riscă cei care o încalcă

Imediat, Franța a anunțat că „regretă” decizia britanicilor și că va impune „o măsură de reciprocitate” pentru britanicii care ajung în această țară.

La rândul lor, liderii din Italia, țară care a fost la un moment dat epicentrul crizei din Europa, a declarat că speră că Marea Britanie își va regândi regulile și a cerut o „abordare coordonată”.

Patel a spus că „podurile aeriene” ar putea fi convenite cu anumite țări cu o rată de infecție similară sau mai mică cu coronavirus.

Cu toate acestea, niciun astfel de acord nu a fost finalizat încă, în timp ce discuțiile preliminare între Marea Britanie și Franța despre un coridor fără carantină, fără controale au fost abandonate în urmă cu două săptămâni.

Raffaele Trombetta, ambasadorul italian în Marea Britanie, a declarat pentru Today Radio 4 de la BBC că nu au avut loc încă discuții între cele două țări.

El a spus: „Întotdeauna există un număr mare de turiști britanici care vin în Italia, este una dintre destinațiile preferate ale Marii Britanii. Am avut 40 de milioane de călătorii din Marea Britanie în Italia anul trecut. Știm cât de mult iubesc Italia. Suntem încă deschiși”.

Român întors din Germania, a încercat să se sinucidă în carantină la Sibiu: „Mă arunc, dacă nu mă lăsați să plec acasă”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version