Soarta lui Traian Băsescu depinde din nou de românii din străinătate. Curtea Constituţională trebuie să decidă dacă numărul celor care s-au prezentat la vot constituie un cvorum legal pentru referendum.
În cazul în Care Curtea Constituţională va accepta că românii din străinătate nu trebuie să figureze pe listele electorale permanente, atunci referendumul va fi valabil, iar Traian Băsescu va fi demis.
Victor Ponta a spus că datele MAE arată că în străinătate se află circa 3 milioane de români.
Astăzi, luni, 20 august, o evaluare a listelor electorale permanente, de pe care au fost eliminate persoanele decedate, cele cu buletinul de identitate expirat şi românii cu rezidenţa sau domiciliul în străinătate, vor fi transmise Curţii Constituţionale, care urmează să decidă mâine, 21 august, dacă referndumul de demitere a preşedintelui este sau nu valabil.
USL încearcă să obţină demiterea lui Traian Băsescu la Curtea Constituţională, punând pe masa magistraţilor datele operaţiunii de actualizare a listelor electorale, argumentând că mai multe categorii de persoane, în principal cele cu rezidenţa sau domiciliul în străinătate, nu trebuie luate în calcul la calcularea cvorumului la referendum.
El a arătat că datele pe care Guvernul le va transmite Curţii sunt bazate pe documente din ţară şi din străinătate.
“Sunt cifre bazate strict pe documente, exact cum ne-a cerut Curtea. Noi vom pune la dispoziţie cifre bazate pe documente din intern şi pe cele venite din afară. “, a arătat Ponta. Premierul a dat garanţii că datele care vor fi transmise CC nu sunt inventate sau calculate de USL, ci sunt cifre “bazate pe documente”.
Premierul Victor Ponta a anunţat şi cifrele: “În ceea ce priveşte datele de la MAI, 34.654 de persoane urmează a fi radiate din listele electorale permanente”, a declarat Ponta. El a precizat că dintre persoanele care trebuie radiate, 26.066 sunt decedate, 4.475 au domiciliu în străinătate, iar 3.000 şi-au pierdut dreptul de vot. “De asemenea, MAI ne-a comunicat un număr de 512.379 de persoane cu acte de identitate expirate. Din datele de la MAE, totatul cetăţenilor români cu drept de şedere în străinătate este de 3.052.397”, a mai spus Ponta.
Ministerul de Interne a evaluat diferitele categorii de persoane care trebuiau radiate din liste înainte de referendum, a spus ministrul de Interne, Mircea Duşa.
“Noi nu actualizăm listele electorale. Listele electorale nu sunt la Guvern şi nici la MAI. Listele electorale sunt cele pe care s-a votat şi au fost transmise la BEC. Noi nu operăm în liste, că nu avem niciun drept. În liste trebuia să opereze cei abilitaţi de lege, nu Ministerul de Interne, nu prefecturile, ci primarii şi cei de la oficiile de stare civilă care trebuiau să transmită certificatele de deces, de naştere, de căsătorie către evidenţa informatizată”, a spus Duşa.
Ministerul va transmite Curţii situaţia diferitelor categorii de persoane care trebuiau radiate, respectiv persoane decedate, cele şi-au schimbat domiciliul şi cele care şi-au pierdut drepturile electorale, CC urmând să decidă dacă aceste informaţii îi sunt de folos sau nu în luarea deciziei.
“O să prezentăm o situaţie complexă, şi cu persoanele care au domiciliul în străinătate, şi cu persoanele care sunt în evidenţe, dar situaţii statistice, nu numerice. Deci, nu operează nimeni în listele electorale. Toate lumea zice de radieri din liste, nu radiem pe nimeni din liste. Facem o evaluare cu persoanele care, normal, până pe 10 iulie, aşa cum a solicitat CC, trebuiau radiate”, a spus Duşa.
El a precizat că există şi o situaţie a celor cu cărţile de identitate expirate, care rezultă din evidenţa informatizată, şi a subliniat că ministerul nu propune nici să fie scoşi din cvorum, nici să fie introduşi în cvorum.
“E o categorie importantă de oameni ale căror acte de identitate sunt expirate nu de o lună-două, ci de ani de zile – 2 ani, 7 ani, 10 ani. Cu cei decedaţi situaţia e mai clară, pentru că se poate verifica şi confrunta şi cu Casa de Pensii, şi cu Casa de Asigurări şi mai sunt cei de afară. Vor fi modificări majore care pot schimba situaţia la Curtea Constituţională”, a declarat ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe.
Potrivit datelor înregistrate la referendum, USL ar avea nevoie de ştergerea de pe listele electorale a cel puţin 1.374.409 persoane. Dacă numărul celor prezenţi, 8.459.053, ar reprezenta cvorumul de 50 la sută plus unu, atunci pe listele electorale permanente ar trebui să figureze 16.918.105 persoane, faţă de 18.292.514 cât a transmis MAI în adresa iniţială.
Potrivit USL, nouă categorii de persoane ar trebui scoase de pe listele electorale. Acestea sunt: persoanele decedate, cele care şi-au pierdut dreptul de a vota, cele care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate dovedit prin deţinerea unui paşaport cu menţionarea ţării de domiciliu, persoanele care au pierdut cetăţenia română, cele al căror act de identate a expirat şi nu a fost reînnoit, care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare, persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului, persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie, divorţ, pe care administrativă şi persoanele cu reşedinţa / domiciliul în străinătate.