Menu
in

Londra: Aproximativ 1.700 de persoane, amendate din cauză că nu purtau mască în mijloacele de transport public

Datele publicate de compania Transport for London arată că aproximativ 1.700 de persoane au fost amendate pentru că nu purtau mască în mijloacele de transport în comun din Londra.

Aceste amenzi au fost date din luna iulie, de la impunerea acestei măsuri în capitala Marii Britanii.

Amenzile au fost în valoare de până la 660 de lire sterline, anunță TfL.

Cu toate acestea, reprezentanții companiei spun că „în jur de 90% dintre pasageri poartă mască în cele mai aglomerate momente ale zilei”, doar foarte puțini pasageri „continuând să ignore regulamentul și să se pună în pericol pe ei înșiși și pe cei de lângă ei”.

Utilizarea mijloacelor de transport public în Londra a scăzut din martie, la aproximativ 17%, în orele de vârf.

Londra: Poliția oprește pasagerii fără mască să intre în stațiile de metrou. Se dau amenzi

Datele arată, de asemenea, că utilizarea transportului public în Londra a scăzut cu 65%, iar numărul britanicilor care conduc, de asemenea, a scăzut cu 42%.

TfL a mai arătat că în jur de 128.000 de persoane au fost oprite să folosească transportul în comun din cauza nerespectării măsurilor de protecție.

„Oamenii ar trebui să călătorească numai dacă au un motiv legitim și să asigure condiții de siguranță pentru ceilalți clienți, care includ angajați NHS și alți lucrători cheie”, a declarat un reprezentant al TfL.

Un sondaj a arătat că 75% dintre londonezi susțin faptul că TfL impune utilizarea măștilor faciale în transportul public.

 500 de ofițeri TfL vor asigura respectarea de către public a reglementărilor de siguranță, alături de combaterea agresiunilor și a călătoriilor frauduloase.

Aceștia vor colabora cu Poliția Metropolitană și Poliția britanică a Transporturilor în toată Londra.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version