Menu
in

Londra. Klaus Iohannis, discuții cu Theresa May. Nicio întâlnire cu românii din Marea Britanie pe agenda președintelui

Preşedintele României, Klaus Iohannis, se întâlnește, miercuri, 14 noiembrie, la Londra, cu premierul britanic Theresa May, după care va participa la evenimentul dedicat împlinirii vârstei de 70 de ani de către Prințul Charles, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, temele abordate la întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Theresa May vor viza relația bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, prioritățile președinției române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securității şi apărării, precum și agenda regională.

Întâlnirea cu premierul britanic va avea loc începând cu ora 15.30, potrivit Administrației Prezidențiale. Pe agenda președintelui României nu se află programată nicio întâlnire cu românii din Marea Britanie.

Soția președintelui, Carmen Iohannis, era citată astăzi la parchet, într-un dosar deschis pe baza unei plângeri depuse de publicația Lumea Justiției privind casele familiei din Sibiu. Președintele a declarat, înaintea plecării că soția sa nu va merge la audiere, întrucât „ne vom afla în vizită de stat în Londra”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version