Menu
in

Londra: Polițiștii spun că noul lockdown „nu are sens”: „Oamenii nu vor respecta regulile, iar noi nu le vom face nimic”

Polițiștii din Londra anunță că nu vor „bate la ușile oamenilor de Crăciun” pentru a verifica dacă respectă noul lockdown impus de guvernul britanic.

Șeful Federației Poliției Metropolitane, Ken Marsh, a criticat noile restricții anunțate sâmbătă, 19 decembrie, de premierul Boris Johnson.

Ken Marsh a declarat pentru MailOnline că premierul a „pierdut bunăvoința oamenilor” în perioada sărbătorilor, după ce a încălcat promisiunea făcută britanicilor că vor putea să se bucure de Crăciun alături de membrii familiei.

El a spus: „Nu are sens. Nu va fi diferit acum de cum a fost. Nu vom bate la ușile oamenilor în ziua de Crăciun. Nu avem nicio putere de a intra în case. Este doar o rușine, pentru că nu cred că oamenii vor lua prea mult în serios restricțiile. Ați pierdut bunăvoința publicului. Oamenii sunt foarte frustrați.”

Londra si sud-estul Angliei intră în lockdown total până la Anul Nou. Relaxarea de Crăciun se ANULEAZĂ, anunță Boris Johnon

Britanicii au reacționat cu furie, după ce Johnson a anunțat că sărbătoarea Crăciunului a fost anulată.

Mulți au mers pe rețelele de socializare pentru a-și dezlănțui furia, unde un utilizator a scris: „Îmi pare rău, dar familia mea a cheltuit bani pentru mâncare pentru toți cei care vor veni în următoarele zile. Îmi văd familia de două ori pe an și sunt absolut devastat, nici nu pot explica cât de supărător și descurajant este acest lucru.”

Un altul a adăugat: „Dacă ne închizi peste tot de Crăciun – adică familii care au cheltuit sute de lire sterline pregătindu-se să îi vadă cei dragi – atunci ai dovedit ce lider total incompetent ești tu și cabinetul tău. Să vă fie rușine!”

Între timp, scrie The Sun, Scoția va interzice călătoriile din Anglia în perioada sărbătorilor, pentru a opri răspândirea noii tulpini extrem de contagioase.

Primul ministru scoțian, Nicola Sturgeon, a anunțat, de asemenea, că țara va intra în lockdown a doua zi de Crăciun, după ce Țara Galilor a fost a intrat, alături de Londra și sud-estul Angliei în restricțiile de nivel 4, de la miezul nopții.

Regulile trebuiau să fie relaxate în Marea Britanie, în perioada 23-28 decembrie, pentru a permite familiilor să petreacă Crăciunul împreună.

Dar apariția noii tulpini l-a determinat pe Boris Johnson să anuleze sărbătorile pentru milioane de britanici – mai multe regiunile fiind băgate în lockdown de duminică, 20 decembrie.

Cu doar câteva zile în urmă, Boris Johnson a insistat ca interzicerea sărbătorilor ar fi „sincer inumană”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version