Menu
in

Lucrezi în agricultură în Anglia? Poți să obții 50.000 de euro nerambursabili dacă te faci fermier în România

Tinerii care muncesc în agricultură, în străinătate, și care vor să se întoarcă în țară pentru a dezvolta propria afacere în domeniul agricol, pot cere statului fonduri nerambursabile în valoare de 50.000 de euro.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a prelungit deja sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora, până la data de 05 iulie 2021, ora 16.00, scrie Adevărul.

Tânărul fermierul reprezintă, conform art. 2, alin. (1) „o persoană cu vârsta de până la 40 de ani (inclusiv cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii, care deține competențele și calificările profesionale adecvate şi care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații”. Sprijinul va fi acordat pentru facilitarea începerii activităților agricole pentru instalarea tânărului fermier. Astfel, prin îndeplinirea obiectivelor propuse în Planul de Afaceri, se consideră că tânărul fermier s-a instalat și sprijinul acordat prin FEADR și-a atins obiectivul strategic.

Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte. Până în prezent au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane euro.

Marea Britanie: Români veniți să lucreze în agricultură, victime ale sclaviei moderne

Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a ușura accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației.

Pentru dovada locului de muncă în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară solicitanții vor prezenta un document oficial a cărui origine va fi autentificată prin apostilă emisă conform Convenției de la Haga.

În cazul în care, solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă acesta poate să depună un certificat de înregistrare care dovedește prezenta solicitantului cel puțin 3 luni neîntrerupte în ultimele 24 luni, anterioare depunerii cererii de finanțare, este emis de autoritățile locale (de exemplu poliția sau primăria), care cuprinde numele și adresa persoanei înregistrate, precum și data înregistrării, în baza art. 8 a Directivei 2004/38/CE.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).

Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.

Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line pe www.afir.info, pana la 5 iulie 2021, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]
Exit mobile version