in

Mare Britanie, vești bune pentru turism: Persoanele care au făcut ambele doze nu vor mai sta în carantină

Persoanele care intră în Marea Britanie din țări trecute pe lista galbenă și au făcut ambele vaccinuri ar putea sări peste carantină.

Guvernul britanic ia în considerare modificări ale sistemului de intrare în țară, în care țările sunt clasificate în funcție de numărul cazurilor de COVID și de rata vaccinării, scrie The Guardian.

Foarte puține state sunt pe lista verde a Marii Britanii, de unde se intră fără a se sta izolare, iar 50 de teritorii sunt pe lista roșie – ceea ce înseamnă că cei care vin din acestea trebuie să stea în carantină la un hotel timp de 14 zile.

Pe lista galbenă sunt majoritate a țărilor din Uniunea Europeană. Cei care sosesc în Marea Britanie din aceste state, trebuie să stea în carantină acasă 10 zile și să facă două teste COVID, în zilele 2 și 8.

În prezent, călătorilor care părăsesc Marea Britanie li se permite să utilizeze aplicația NHS pentru a dovedi că sunt vaccinați și pentru a nu sta în carantină în unele țări.

Acum, miniștrii intenționează să slăbească restricțiile de călătorie pentru lista galbenă, astfel încă să permită celor care au două vaccinuri Covid să scape din carantină. Cei care nu au făcut decât o singură injecție s-ar confrunta cu aceleași restricții în vigoare în prezent pentru țările de pe lista galbenă.

Situație gravă în Marea Britanie: Din ce în ce mai mulți vaccinați se infectează zilnic cu COVID

Potrivit The Telegraph, Matt Hancock, ministrul Sănătății, ar fi deschis ideii.

Săptămâna trecută, fostul premier Theresa May a acuzat miniștrii că au implementat un sistem haotic de restricții internaționale de călătorie.

„Rămânem în spatele restului Europei prin deciziile noastre de deschidere … Este de neînțeles că una dintre cele mai puternic vaccinate țări din lume este una dintre cele mai reticente în a oferi cetățenilor săi libertățile pe care aceste vaccinuri ar trebui să le susțină”, a declarat May.

Fostul ministru al sănătății, Stephen Hammond, a acuzat guvernul că ignoră datele și că face alegeri „ilogice” cu privire la listele verde, galbenă și roșie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 17 In medie: 4.2]

Român acuzat de violență și port ilegal de armă albă în Anglia

Brexitul i-a frânt aripile. Elevă din România acceptată la Oxford nu are bani ca să își poată continua studiile