Guvernul lui Boris Johnson a dispus, vineri, acordarea de vize de urgență pentru a ajuta la diminuarea deficitului de forță de muncă din Marea Britanie, care a dus la golirea magazinelor și la cozile de la benzinării.
Noile măsuri vor permite ca 300 de șoferi de cisterne să sosească imediat în Regatul Unit și să rămână aici până la sfârșitul lunii martie 2022, în timp ce 100 de șoferi ai armatei vor ieși pe șosele de luni, a anunțat executivul britanic.
De asemenea, aproximativ 4.700 de șoferi de transport alimentar vor primi vize de la sfârșitul lunii octombrie și până la sfârșitul lunii februarie, arată The Guardian.
Măsura, concepută pentru a rezolva întreruperile lanțurilor de aprovizionare, este o schimbare majoră a politicii britanice, după ce miniștrii au insistat că nu vor relaxa regulile de imigrare ca răspuns la criză.
Sute de militari vor fi pe străzi de luni
Aproape 200 de militari, inclusiv 100 de șoferi, vor fi detașați, de luni, 4 octombrie, pentru a sprijini temporar aprovizionarea stațiilor de carburanți, ca parte a acțiunii guvernului de a ameliora presiunea asupra benzinăriilor și pentru a soluționa lipsa șoferilor de vehicule grele.
Pentru a contribui la creșterea stocurilor de combustibil, personalul militar este acum instruit în întreaga țară, a anunțat executivul, iar de luni va livra rezervele de combustibil.
Armata, pe străzi în Marea Britanie. Boris a acceptat să ceară ajutorul soldaților
Șoferii de cisterne din străinătate vor avea permisiunea de a lucra imediat în Marea Britanie și nu vor fi supuși barierelor anterioare, se arată într-un comunicat al Cabinetului Boris Johnson.
„Transportatorii vor putea recruta șoferi din străinătate și vor depune cereri către Ministerul pentru Afaceri, Energie și Strategie industrială, care va aproba licența necesară și un contract pentru a lucra ca șofer de combustibil”, se menționează în comunicat.
Vize pentru muncitori străini în fermele de pui
Guvernul a confirmat, de asemenea, că 5.500 de muncitori pentru fermele de pui vor sosi de la sfârșitul lunii octombrie și li se va permite să rămână până la sfârșitul acestui an.
Vizele au fost anunțate după ce producătorii de păsări, care se bazau anterior pe forța de muncă din Europa de Est, au avertizat asupra supraaglomerării în ferme, din cauza lipsei de lucrători.
Se așteaptă, de asemenea, ca supermarketurile și restaurantele din Marea Britanie să importe sute de mii de păsări din UE după ce fermele britanice au produs mai puțin.
Ministerul de Interne s-a opus adăugării șoferilor de vehicule grele pe lista formală de lipsă de ocupații, dar va susține un sistem de vize pe termen mai scurt.
Declarația guvernului insistă asupra faptului că se va reveni la angajamentul de a pregăti lucrători din Marea Britanie și nu se va mai baza pe aducerea de personal străin.
…Marea Britanie acordă imediat vize șoferilor de cisterne din străinătate. Armata iese pe străzi de luni…