in

Marea Britanie dezvăluie noul regim vamal post-Brexit. Va înlocui Tariful Exterior Comun al Uniunii Europene

Regatul Unit a prezentat noul regim vamal post-Brexit, care urmează să înlocuiască Tariful Exterior Comun (TEC) al Uniunii Europene (UE), prin care menține taxe vamale de 10% la mașini importate, dar le elimină din importuri, în valoare de 30 de miliarde de lire sterline (33,6 miliarde de euro), care intră în lanțurile de aprovizionare britanice, relatează Reuters, potrivit news.ro.

După ce şi-a încredințat politica comercială UE timp de zeci de ani, Marea Britanie – care a ieșit în mod oficial din UE la 31 ianuarie -, negociază acorduri de liber-schimb cu alte țări.

Mare Britanie și Statele Unite au lansat la începutul o primă rundă de negocieri comerciale și au anunțat că doresc să avanseze rapid către încheierea unui acord de liber-schimb.

Discuțiile Londra-Bruxelles cu privire la relația post-Brexit bat pasul pe loc. Guvernul britanic vrea un acord până la sfârșitul anului

Guvernul britanic dorește să încheie acorduri care să-i acopere 80% din comerțul extern în următorii trei ani.

Noul regim se va aplica doar țărilor cu care nu a încheiat niciun acord.

Londra estimează că acest nou regim – denumit UK Global Tariff (UKGT) – va fi mai simplu şi mai ieftin decât TEC-ul european, în urma suprimării tuturor taxelor vamale mai mici de 2%.

„Noul Tarif Global Britanic va fi în folosul consumatorilor şi gospodăriilor britanice, reducând formalitățile administrative și scăzând costul a mii de produse curente”, a anunțat secretara de stat însărcinată cu Comerțul International Liz Truss.

În cadrul acestui nou regim, taxele vamale impuse unei largi game de produse urmează să fie suprimate – 60% dintre schimburi urmează să intre în Marea Britanie fără taxe, în baza condițiilor prevăzute de Organizația Mondială a Comerțului (OMC) sau prin actualul acces preferențial, începând din ianuarie 2021, a anunțat Guvernul.

Însă taxele vamale urmează să fie menținute la un anumit număr de produse din sectoarele agricol, automobilului şi pescuitului, în vederea protecției acestor sectoare.

Marocanii și românii au salvat piața imobiliară din Spania, după ce britancii au cumpărat mai puține case din cauza Brexit

”Menținerea unei protecții a agriculturii are un sens ca monedă de schimb în negocierile cu UE și Statele Unite. Însă acest lucru implică scumpiri importante la importuri agricole, în lipsa unui acord de liber-schimb între regatul Unit şi UE”, estimează Thomas Sampson, un profesor asociat la London School of Economics.

Proiectul prevede de asemenea o suprimare a taxelor vamale la produse privind ameliorarea eficienței energetice şi o scutire temporară de taxe a celor folosite în lupta împotriva covid-19, precum echipamente individuale de protecție.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a murit la Institutul Matei Balș, infectat cu coronavirus

Marea Britanie a înregistrat marți un număr uriaș de cazuri: 545 decese și 2.412 infectări