Menu
in

Marea Britanie, criză fără precedent. Inflația a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani

Creșterea prețurilor la combustibil din Marea Britanie se reflectă în inflația care acoperă prima lună completă a conflictului din Ucraina, dar nu includ încă impactul creșterii de 54% a plafonului prețului energiei din această lună.

Potrivit Oficiului Național de Statistică, citat de Sky News, rata anuală a inflației a urcat la un nou maxim din ultimii 30 de ani, de 7%, în martie, reflectând, pentru prima dată, efectele imediate ale invaziei Rusiei asupra Ucrainei.

Cei mai mari contributorii la creșterea inflației au fost creșterea prețurilor la combustibil și a facturilor la energie, potrivit ONS.

Indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut de la 6,2% în februarie și a fost mai mare decât se aștepta, economiștii prevăzând o rată de 6,7%.

Inflația se menține la cel mai ridicat punct din martie 1992, când se situa la 7,1%.

Companiile transferă creșterile de prețuri către consumatori

Prețul mediu la benzină a crescut cu 12,6 pence pe litru, între februarie și martie, cea mai mare creștere lunară de la începutul înregistrărilor în 1990, potrivit ONS.

Prețurile la motorină au înregistrat creșteri de 18,8 pence pe litru, în creștere bruscă de la 3,5 pence pe litru, în urmă cu un an.

Prețurile au crescut în general, pe măsură ce companiile transferă costurile către consumatori.

Creșterea inflației va aduce probleme și mai mari, mai ale că Regatul Unit a înregistrat o slabă creștere economică, de 0,1%, în februarie.

Banca Angliei, AVERTISMENT sumbru: Va fi o criză mai mare decât cea din anii 1970

Cifra pentru cele 12 luni până în martie reflectă creșterea cu 12% a plafonului guvernamental la prețurile energiei, în octombrie anul trecut – dar nu ia în considerare încă creșterea fără precedent de 54% care a început luna aceasta.

Decizia a fost luată înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, la sfârșitul lunii februarie, dar un salt în alte costuri legate de război a fost inclus în date.

Ministrul de Finanțe britanic, Rishi Sunak, criticat luna aceasta din cauza afacerilor fiscale ale familiei sale și, în ultimul timp, a scandalului partygate, se confruntase deja cu o reacție negativă, din cauza răspunsului Trezoreriei la accentuarea crizei costului vieții.

Jack Leslie, economist senior la think tank Resolution Foundation, a avertizat că, având în vedere că salariile nu țin pasul cu creșterea prețurilor, criza costului vieții din Marea Britanie este „pe cale să fie cea mai mare de la mijlocul anilor ’70” și „va continua să se înrăutățească”.


Marea Britanie, criză fără precedent, inflația a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version