Menu
in

Marea Britanie: S-a stabilit data la care intră în vigoare carantina la hoteluri. Regula se aplică pentru 33 de țări

Regatul Unit a decis carantina la hoteluri, pentru 10 zile, a persoanelor care sosesc din 33 de țări cu risc ridicat, începând cu data de 15 februarie, relatează BBC și The Independent.

Pe ‘lista roșie’ se află Portugalia, Africa de Sud, toate statele din America de Sud şi Emiratele Arabe Unite.

Noua măsură îi vizează în primul rând pe cetățenii britanici ce revin în Regatul Unit. Intrările dinspre țările respective erau deja interzise pentru persoanele care nu au reședința în Regatul Unit.

Măsura este menită să limiteze răspândirea noilor variante ale coronavirusului, precum cele din Brazilia şi Africa de Sud, a explicat Ministerul Sănătății într-o declarație.

30 de țări, pe lista de carantină din Marea Britanie. Cei care vin din aceste state vor fi escortați la hoteluri, unde vor sta în izolare timp de 10 zile

„În fața noilor variante ale coronavirusului, este important că guvernul continuă să ia măsurile necesare pentru a proteja oameni şi a salva vieți”, a spus Matt Hankock.

Potrivit BBC, în primele ore după confirmarea noilor reguli de carantină legată de COVID-19 guvernul de la Londra a rezervat mii de camere de hotel. Autoritățile se asteaptă ca în fiecare zi să revină în Regatul Unit, în medie, 1.000 de persoane din locuri unde sunt răspândite noile variante ale coronavirusului.

Este de aşteptat să fie rezervate hoteluri pentru carantină în apropierea aeroporturilor Heathrow, Gatwick, London City, Birmingham, Bristol, Manchester, Edinburgh, Glasgow şi Aberdeen.

Măsura adoptată de guvernul britanic a fost criticată de opoziția laburistă, care consideră că guvernul a acționat cu întârziere. ”Suntem într-o cursă contracronometru pentru a ne proteja frontiere împotriva noilor tulpini ale coronavirusului. Totuși, carantina la hotel va intra în vigoare la peste 50 de zile după descoperirea tulpinii sud-africane”, a susținut laburistul Nick Thomas-Symonds. 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version