in

Marea Britanie și-a propus să dubleze numărul testelor, se vor face 25.000 pe zi

Marea Britanie şi-a propus să ajungă, până la jumătatea lunii aprilie, să testeze 25.000 de persoane pe zi pentru coronavirus, dublând practic numărul de teste zilnice pe care le face în prezent, conform declaraţiilor lui Robert Jenrick, ministrul pentru locuinţe, comunităţi şi guvernare locală, transmite Reuters.

Regatul Unit începe să testeze personalul medical, pe lângă pacienţii din spitale, însă criticii au avertizat că nu sunt luate măsuri pentru a se testa mai repede, cât mai multe persoane.

Robert Jenrick a precizat că în cursul zilei de luni au fost testate 8.240 de persoane, iar peste 900 de lucrători medicali au fost testaţi în cursul weekendului trecut.

“Acum avem capacitatea de a testa 12.750 de persoane în fiecare zi. Conform sfaturilor medicilor, ne-am concentrat asupra persoanelor în stare critică”, a susţinut el.

“Credem că în interval de câteva zile vom putea ajunge de la capacitatea actuală de 12.750 (de teste pe zi) la 15.000, o creştere semnificativă, însă tot insuficient de rapidă pe cât ne-am dori. Apoi, la jumătatea lui aprilie, ne aşteptăm să ajungem la 25.000 (de teste pe zi)“, a mai precizat oficialul britanic.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Întoarcerea diasporei cu coronavirus. Fiul, asimptomatic, s-a întors din Marea Britanie. Mama sa a luat virusul și a murit

Crimă în stare de izolare: și-a ucis soția, după 44 de ani de căsnicie