Menu
in

Marea Britanie: VACCINUL care poate stopa infecţiile şi salva vieţi ar putea fi administrat din decembrie

Sistemul public de sănătate britanic NHS se pregăteşte să înceapă administrarea unui vaccin împotriva noului coronavirus “la puţin timp după Crăciun”, notează ziarul The Sunday Times.

Potrivit ziarului, vice-consilierul pe teme medicale al guvernului britanic, Jonathan Van-Tam, a dezvăluit în declaraţii private că testele clinice defăşurate până în prezent indică un potenţial vaccin care poate “stopa infecţiile şi salva vieţi”.

Van-Tam i-a informat pe câţiva deputaţi săptămâna trecută că avansarea în faza 3 a testelor vaccinului dezvoltat de Universitatea Oxford şi fabricat de compania farmaceutică arată că o administrare masivă este posibilă la sfârşitul lunii decembrie, potrivit The Sunday Times.

Mii de angajaţi ai sistemului sanitar vor primi instrucţiuni pentru administrarea vaccinului înainte de sfârşitul acestui an, notează ziarul.

Farmacişti, dentişti, asistenţi şi paramedici vor putea administra acest vaccin în Marea Britanie.

În primele luni ale programului de vaccinare, dozele vor fi inoculate persoanelor în vârstă şi vulnerabile. “Majoritatea oamenilor nu vor primi vaccinul”, notează ziarul.

Cel de-al doilea val al pandemiei a obligat numeroase spitale din Marea Britanie să anuleze intervenţiile chirugicale, dintre care unele au fost amânate pentru o perioadă de şase luni, potrivit The Sunday Times.

În localitatea galeză Swansea, Spitalul Morrison a suspendat toate operaţiile cardiace de rutină, în timp ce în localitatea engleză Plymouth, Spitalul Derriford a anulat toate operaţiile neobligatorii. (Agerpres)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version