Menu
in

Mariana Oprea, supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, testează o mână bionică la Edinburgh

Mariana Oprea sau Tedy, cum îi spun prietenii, este una dintre victimele care au supravieţuit incendiului din Colectiv. A fost internată la Spitalul Militar, după care a fost tratată la clinica AKH din Austria. La mâna dreapta mai are patru degete, iar la mâna stânga degetele i-au fost amputate. În prezent este în Scoţia, unde i se va monta o proteză bionică.

Conform protezabionica.ro, această oferă mai multă dexteritate şi se mişcă asemănător mâinii naturale, mai mult decât orice altă mână protetică cu motor. Articulaţiile fiecărui deget se îndoaie natural, astfel încât să se poată adapta cu precizie formei obiectului care este prins.



“Mi-aş dori foarte mult să am o proteză bionică pentru mâna stângă, care nu mai are niciun deget. Chiar dacă intervenţia va fi una grea şi vor trebui să îmi taie jumătate din palmă pentru a o integra, o proteză dintre cele de generaţie nouă poate prelua până la 95% din funcţiile normale ale mâinii.”, spunea Mariana Oprea în urmă cu câteva luni.

Aflată acum la Edinburgh, tânăra de numai 29 de ani a postat pe Facebook următorul mesaj:

“Azi a fost super! M-am jucat cu o mâna bionică, am învăţat să apuc lucruri, să le eliberez, să le strâng potrivit pentru tipul de material, am încheiat nasturi, am tras fermoare, am pus apă în pahar!!! Mi s-a luat mulajul pentru măsura mâini iar de mâine mă voi juca cu receptorii implantaţi direct în mecanismul pe care îl voi purta!”

În urma incendiului din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 64 de tineri, iar alţi peste 160 au fost răniţi.

„Nu doctorii ci corupţia m-a lăsat fără mâini, ca pe un hoţ pe care îl prinzi la furat, asta mi-a fost răsplata pentru toţi acei ani în care am închis ochii la nedreptăţile din jur, spunându-mi că nu am ce să fac, tot ce-mi rămâne de făcut este să îmi văd de drum cât mai departe de lucrurile astea. Nu am ştiut că şi eu contez şi eu pot schimba ceva, aş fi vrut să fi luat atitudine mai devreme… Nu trebuie să faci nimic să ajungi aşa, e suficient doar să întorci capul în direcţia cealaltă şi soarta ţi se poate schimba iremediabil”, a spus Tedy Ursuleanu în urmă cu 4 luni, când a arătat fotografii cu urmele infernului.

Sursa Foto 1: Facebook – Tedy Ursuleanu

CITITI MAI MULT:

Tânăr rănit la Colectiv, în greva foamei. „Mama a fugit cu banii pentru recuperare”

VIDEO – Răniții de la Colectiv internați în Anglia își amintesc iadul prin care au trecut

Mesaj dur al unui tânăr rănit la Colectiv, internat în Marea Britanie: „Câți oameni mai trebuie să moară?”

David Cameron în România. Moment de reculegere la Club Colectiv

Logodnicul britanic al unei victime de la Colectiv: „Vreau să o aduc în Anglia, are mai multe șanse”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version