Un înalt funcționar public a confirmat, pentru prima dată, că Ministerul de Interne din Marea Britanie elaborează planuri speciale o dată cu ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari, la 1 ianuarie, se arată în The Telegraph.
Mark Sedwill (foto), secretar permanent al Ministerului de Interne, le-a spus parlamentarilor că se ocupă de contracararea oricăror „surprize” ce ar putea veni din partea României și Bulgariei în 2014.
Sedwill a declarat că noul sistem se va baza pe planurile elaborate pentru Jocurile Olimpice din 2012, atunci când nu mare număr de ofițeri de imigrație au efectuat controale ale pașapoartelor în încercarea de a evita cozile de pe aeroporturi și din porturi. Aceste măsuri vor fi luate în perioada imediată eliminării controalelor de tranziție, a mai declarat acesta, potrivit The Telegraph.
În schimb, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, pare să infirme declarațiile oficialului. Acesta a spus: „Ne așteptăm la probleme uzuale la frontieră, în cazul în care controalele de tranziție expiră, și ne vom fi prezenți, în porturi și aeroporturi, în același număr de până acum. “
Ministrul Imigrației, Mark Harper: „Nu putem închide granițele pentru România și Bulgaria”
Ministrul Imigrației, Mark Harper, a spus luna trecută că guvernul nu mai poate prelungi restricțiile pentru români și bulgari, iar orice instanță din Marea Britanie ar constata încălcarea Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene în cazul în care s-ar lua măsuri care a bloca libera circulație a muncitorilor din cele două țări.
El a promis că imigrația din România și Bulgaria va fi la o scară mult mai mică decât atunci când Polonia și alte șapte țări din Europa de Est au aderat la UE, în 2004.