Menu
in

Miniștri britanici, ținta dezinformării serviciilor rusești: „Este o practică standard pentru Kremlin”

Rusia este responsabilă pentru apelurile telefonice către doi miniștri britanici și pentru tentativa de a-l apela pe un al treilea ministru, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Marii Britanii, Boris Johnson.

„Este o practică standard pentru operațiunile de informații ruse și dezinformarea este o tactică directă din setul de strategii ale Kremlinului pentru a abate atenția de la activitățile ruse ilegale în Ucraina și de la abuzurile care sunt comise acolo contra drepturilor omului”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters.

Miniștrii britanici de Interne, Priti Patel, și al Apărării, Ben Wallace, au fost ținta unor apeluri telefonice false, prin videoconferință, din partea unui impostor care a pretins că este prim-ministrul Ucrainei.

Ministrul Wallace a devenit bănuitor în timpul unei convorbiri video desfășurate joi, 17 martie, acuzând public Rusia că se află în spatele incidentului.

Miniștri britanici, sunați de o persoană care pretindea că este premierul Ucrainei

Wallace a dispus desfășurarea unei investigații privind breșa de securitate, dar semne de întrebare serioase despre securitatea în interiorul executivului britanic au apărut după ce Priti Patel a anunțat că și ei i s-a întâmplat același lucru, anterior în această săptămână.

Marea Britanie taie finanțarea mașinii de război a Rusiei. Sancționează încă 370 de ruși legați de Putin

Ministrul Apărării e a spus că a devenit bănuitor și a încheiat convorbirea respectivă în urma „câtorva întrebări înșelătoare”.

„Ați primit substanța pe care v-am trimis-o?”, l-a întrebat falsul premier ucrainean pe Ben Wallace, care se afla în acel moment în Polonia și care i-a răspuns că nu știe la ce se referă. Potrivit EFE, impostorul care l-a sunat pe ministrul britanic a menționat totodată mai multe nume de care Wallace nu auzise.

O încercare similară, dar fără succes, a vizat-o pe Nadine Dorries, ministrul britanic al Culturii.

Nu este prima dată când membri ai guvernului britanic sunt țintele unor farse de acest tip. În mai 2018, actualul premier Boris Johnson, la acea vreme ministru de externe, a vorbit despre relații internaționale și a avut un limbaj vulgar într-o discuție cu un bărbat care pretindea că este premierul Armeniei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version