Marea Britanie „lucrează urgent” pentru a verifica detaliile în urma unor rapoarte neconfirmate conform cărora Rusia a folosit agenți chimici într-un atac din Ucraina, a declarat ministrul de Externe Liz Truss.
Truss, citată de Sky News, a spus că orice utilizare confirmată a unor astfel de arme în Mariupol ar fi o „escaladare” a războiului.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a avertizat aseară că Rusia ar putea folosi arme chimice interzise, dar nu a spus că a făcut-o deja.
„Tratăm asta cu maximă seriozitate”, a spus el.
„Aș dori să reamintesc liderilor mondiali că posibila utilizare a armelor chimice de către armata rusă a fost deja discutată”, a declarat Zelenski.
„Deja în acel moment înseamnă că era necesar să reacționăm la agresiunea rusă mult mai dur și mai rapid”, spune președintele ucrainean.
Marea Britanie și aliații săi din NATO au avertizat în mod repetat că orice mișcare a trupelor președintelui rus Vladimir Putin de a desfășura arme chimice ar schimba natura conflictului.
Statele Unite au spus că vor răspunde dacă Rusia ar folosi arme chimice în Ucraina. Natura răspunsului ar depinde de natura utilizării.
Predicția TERIFIANTĂ a lui Vladimir Putin despre un război nuclear: „Nimeni nu va supraviețui!”
Liz Truss a ales să evidențieze informații neconfirmate pe rețelele de socializare din Ucraina despre un posibil agent chimic folosit împotriva orașului-port Mariupol, de pe coasta de sud-est a țării.
„Colaborăm urgent cu partenerii pentru a verifica detaliile”, a spus ea pe Twitter.
„Orice utilizare a unor astfel de arme ar reprezenta o escaladare a acestui conflict și îi vom cere socoteală pe Putin și regimul său”, a mai transmis ea.
Îngrijorarea pare să fi fost generată de o afirmație neconfirmată a unui batalion ucrainean, care luptă în Mariupol, că o dronă rusă a folosit o substanță otrăvitoare împotriva orașului.
Cu toate acestea, nu a existat o verificare independentă a acuzației.
///Ministrul de Externe britanic, atac direct la Putin: „Îi vom cere socoteală lui Putin și regimului său”///