Menu
in

Ministrul de Interne britanic a demisionat. Ce își propusese Amber Rudd cu privire la imigrație i-a înfuriat pe parlamentari



Ministrul de Interne britanic Amber Rudd, cea care trebuia să facă o declaraţie în Parlament, luni, 30 aprilie, s-a aflat sub o presiune continuă, în urma scandalului Windrush, care avea în vedere reducerea numărului de imigranţi, inclusiv persoane care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie de câteva decenii şi care au ajuns aici în anii ’70, din Commonwealth.

Ziarul The Guardian a publicat, duminică, 29 aprilie, o scrisoare adresată premierului Theresa May, în care Rudd explică cum scopul ei de a „deporta cu 10% mai mulţi imigranţi ilegali”, în „următorii ani” este unul „ambiţios, dar realizabil”.

Ministrul de interne a anunţat-o telefonic pe Theresa May, de demisia sa, decizie venită în contextul presiunii din partea opoziţiei, relatează BBC.

Un purtător de cuvânt al premierului Thersa May a declarat că „Prim-ministrul a acceptat în seara aceasta demisia ministrului de interne.”

Presiunea a crescut duminică după-amiaza scrie The Guardian după ce a fost publicată scrisoarea trimisă de Rudd către Theresa May, în 2017, în care ministrul de Interne mărturisște intenția de a mări deportările cu 10%.

În scrisoarea de demisie adresată prim-ministrului May, Rudd a spus că “a luat cunoștință informațiile furnizate ministerului meu care menționează țintele. Ar fi trebuit să fiu conștientă de asta și îmi asum responsabilitatea deplină că nu am fost.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version