Menu
in

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu: Fiți recunoscători românilor care muncesc în locul britanicilor care trăiesc din ajutoare sociale

Marea Britanie ar trebui să fie recunoscătoare pentru că românii şi bulgarii acceptă locuri de muncă pe care muncitorii britanici, care primesc ajutoare sociale, le ocolesc, a declarat ministrul român al Muncii, Mariana Câmpeanu, pentru The Times, potrivit the Telegraph.



Imigranţii “contribuie la PIB” și acoperă deja deficite în domenii-cheie britanice în profesiuni de infirmieri şi asistenţi sociali, a mai declarat Câmpeanu.

Însă Câmpeanu a mai spus pentru The Times că majoritatea românilor aflaţi deja în această ţară sunt imigranţi economici şi că nu au venit aici pentru ca să ceară ajutoare sociale.

“Nu cunosc în profunzime sistemul britanic al protecţiei sociale. Este o problemă internă a Guvernului britanic cât de generos poate să fie acest sistem cu cetăţenii săi“, a mai spus ministrul.

“Probabil că există un motiv pentru care mulţi britanici nu sunt interesaţi de locurile de muncă libere pentru care, de exemplu, vor aplica românii. Dacă sunt libere, cineva le va ocupa, indiferent că aceste persoane sunt din România, Italia, Spania sau de altundeva”, a precizat Câmpeanu.

PPE interpelează Comisia Europeană cu privire la declarațiile premierului David Cameron împotriva românilor și bulgarilor

Ea a subliniat că imigraţia în domenii precum sănătatea “privează cetăţenii români de asistenţă” în România şi a îndemnat totodată Marea Britanie să fie mai puţin suspicioasă cu străinii. “Este inacceptabil ca în secolul al XXI-lea să existe rasism şi xenofobie şi este cu atât mai regretabil că există în Marea Britanie”, a subliniat ea.

Comisarul Reding îi taie elanul lui Cameron: Libera circulaţie nu se negociază

Restricţiile de pe piaţa muncii urmează să fie anulate la 1 ianuarie, britanicii temându-se de un aflux. În acest context, premierul britanic David Cameron a anunţat că intenţionează să introducă restricţii în domeniul ajutoarelor sociale care să-i afecteze pe imigranţii din cele două foste ţări comuniste în cazul în care vin în Marea Britanie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version