Menu
in

MoneyGram, în ajutorul victimelor cutremurului din Albania

MoneyGram International Inc., una dintre cele mai mari companii de transfer de bani din lume, a anunțat vă renunță la taxarea sumelor către Albania, pentru a ajuta comunitățile afectate de recentul cutremur.

Astfel, MoneyGram a oferit tranzacții cu taxe zero către Albania, la agenții de vânzare cu amănuntul, prin MoneyGram.com și aplicația MoneyGram®, și la majoritatea partenerilor principali din Europa, până pe 8 decembrie 2019.

„MoneyGram este alături de oamenii din Albania și de toți cei care au fost afectați de cutremu”, a declarat Alex Holmes, președinte și CEO al MoneyGram.

„Sperăm ca acest mic gest din partea noastră să ajute și să ofere o ușurare atât de necesară prietenilor, familiei și clienților din aceste regiuni. Ne gândim la ei și vrem să îi ajutăm să-și reconstruiască comunitățile și să revină cât mai repede la viața pe care au dus-o înainte de producerea acestui dezastru.”

Clienții pot utiliza codul promoțional LXVEAL pentru tranzacții cu taxă zero în Albania, din Albania, Armenia, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Gibraltar, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Kazahstan, Kosovo, Lituania, Macedonia, Malta, Moldova, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Federația Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina și Regatul Unit.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version