in

Moscova interzice avioanelor britanice să folosească spațiul aerian și aeroporturile rusești

Moscova interzice avioanelor britanice să folosească spațiul aerian și aeroporturile rusești

Zborurile din Marea Britanie au fost interzise din spațiul aerian și în aeroporturile rusești, după ce compania Aeroflot a fost interzisă în Regatul Unit.

British Airways a anunțat că evită spațiul aerian rusesc pentru survolări și și-a anulat zborul către Moscova vineri, dar spune că în general impactul „nu este uriaș”, arată Sky News.

Zborurile din Marea Britanie către și peste Rusia au fost interzise de Autoritatea aviației civile a acestei țări, ca răzbunare pentru interzicerea Companiei Aeroflot în aeroporturile și în spațiul aerian ale Marii Britanii.

Rosaviatsiya a spus că toate zborurile transportatorilor britanici către Rusia, precum și zborurile de tranzit sunt interzise, de azi, 25 februarie.

Acesta este un răspuns la „deciziile neprietenoase” ale autorităților britanice care au interzis transportatorul de pavilion rusesc Aeroflot, ca parte a sancțiunilor pentru invazia Rusiei în Ucraina.

Luis Gallego, CEO al proprietarului British Airways, IAG, a declarat: „Evităm deocamdată spațiul aerian rusesc. Impactul pentru noi nu este imens, deoarece acum zburăm doar către un număr mic de destinații din Asia și ne putem redirecționa zborurile”.

Boris Johnson consideră invadarea Ucraine „un atac barbar” al lui Vladimir Putin și promite „sancțiuni masive” asupra economiei Moscovei

Joi, Boris Johnson a anunțat ceea ce el a numit „cel mai mare set de sancțiuni impuse vreodată de guvernul Regatului Unit” împotriva Rusiei.

Încă cinci oligarhi ruși despre care se știe că sunt apropiați de Kremlin au fost vizați, inclusiv fostul ginere al președintelui rus Vladimir Putin.

În total, a spus premierul, peste 100 de companii și persoane fizice vor fi restricționate, inclusiv „toți marii producători care susțin mașina de război a lui Putin”.

Boris Johnson a adăugat că există, de asemenea, planuri de introducere a unei legislații care ar limita cantitatea de depozite pe care cetățenii ruși le vor putea deține în conturile bancare din Regatul Unit.

Miniștrii, a spus el, vor colabora cu aliații G7 și NATO pentru a opri accesul Rusiei la sistemul de plăți SWIFT.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]

Londra: Se cere confiscarea clubului de fotbal Chelsea de la oligarhul Roman Abramovici

Londra: Se cere confiscarea clubului de fotbal Chelsea de la oligarhul Roman Abramovici

UEFA a mutat finala Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg în urma invaziei din Ucraina

UEFA a mutat finala Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg în urma invaziei din Ucraina