Partidul Brexit, al lui Nigel Farage, intenționează să sărbătorească ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 31 ianuarie, cu artificii și spectacole în centrul Londrei, relatează DPA.
Farage vrea să cheltuie aproximativ 130.000 de dolari pentru „Brexit Celebration Party” la care să participe aproximativ 10.000 de oameni în Piața Parlamentului din Londra, pentru a marca astfel momentul în care Marea Britanie părăsește blocul comunitar după 47 de ani, scrie The Telegraph.
Nigel Farage și președintele Partidului Brexit Richard Tice au cerut autorizație pentru a putea organiza acest eveniment ce ar „culmina cu un spectacol de artificii similar celui din noaptea de Revelion”, susține publicația menționată.
Și alți politicieni pro-Brexit au anunțat că vor să marcheze termenul limită pentru începerea procesului de părăsire a UE la ora 23.00 GMT, în 31 ianuarie.