Liderul partidului extremist UKIP din Marea Britanie a declarat că numai cetățenii britanici ar trebui să poată vota la referendumul pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană.
Farage a declarat, la emisiunea AndrewMarr Show: “Vreau o garanție că la acest referendum singurii oameni care pot vota vor fi cetățenii britanici. Pentru că în acest moment există patru milioane de cetățeni UE sau cam așa ceva, care locuiesc în Marea Britanie, cărora nu cred că ar trebui să li se permită să voteze la acel referendum.”
În cazul în carenumai cetățenilor britanici li s-ar permite să aibă un cuvânt de spus cu privire la referendumul pentru părăsirea UE, acest lucru ar însemna că 5 milioane de lucrători din Uniunea Europeană nu ar putea să voteze o chestiune care i-ar afecta în mod direct.
Prin comparație, toți rezidenții din Scoția – inclusiv cetățenii englezi – au putut vota cu privire la referendumul privind independența statului.