Menu
in

Numărul muncitorilor români și bulgari a crescut cu 26%. Presa britanică: A început invazia!

Biroul Naţional de Statistică, citat joi de BBC News Online, susţine că 141.000 de români şi bulgari au fost angajaţi în perioada aprilie-iunie, comparativ cu 112.000 în precedentele trei luni, ceea ce reprezintă o creştere de 26 la sută.



Restricţiile de muncă temporare impuse cetăţenilor celor două ţări vor expira la sfârşitul anului, ceea ce i-a determinat pe activiştii care se ocupă de imigraţie să anticipeze o creştere şi mai mare anul viitor.

Corespondentul politic al BBC Susana Mendonca a afirmat că problema imigranţilor români şi bulgari este una controversată. Guvernul refuză să ofere o estimare a numărului de imigranţi la care se aşteaptă, în timp ce Migration Watch UK, care militează pentru un control mai puternic al imigraţiei, “sugerează că aceştia vor veni în număr mare anul viitor”.

Ministerul britanic de Interne susţine că românii şi bulgarii reprezintă doar 0,3 la sută din numărul persoanelor angajate în Marea Britanie.

O purtătoare de cuvânt a adăugat că în aceeaşi perioadă, numeroase persoane din ţările vestice ale UE au venit să muncească în Marea Britanie.

Sursa: Mediafax

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version