in

O vedetă din România s-a făcut agent imobiliar la Londra. A plecat din cauza măsurilor din țară: „Își băteau joc de copiii noștri”

După ce a lucrat 23 de ani în televiziune, în România, Rocsana Marcu (39 de ani) a dat faima și viața din țară pentru a se face agent imobiliar la Londra.

Vedeta a plecat din țară din cauza pandemiei, scrie Click! și a măsurilor restrictive luate de autorități. Rocsana s-a mutat, din august anul trecut, în Anglia, cu cele două fiice ale ei, Mayra și Indira, de 14 și respectiv 10 ani, pentru a le oferi o viață mai bună.

Rocsana a povestit, într-un interviu pentru Click!, cum e viața ei ca broker imobiliar la Londra, unde a ajuns să vândă case de milioane de lire sterline.

„Am decis să mă mut în Londra pentru a le îndeplini visul fetițelor mele și pentru viitorul lor. Vom sta aici o lungă perioadă, deoarece Mayra și Indira sunt înscrise aici la școală și sunt tare fericite”, spune vedeta.

Ea locuiește acum în partea de nord a Londrei, într-o zonă superbă, liniștită: „Avem trei parcuri lângă noi, lacuri, păsări și multă verdeață. Este unul dintre motivele pentru care iubesc Londra. Dacă voi demonstra că sunt un broker imobiliar bun, îmi voi cumpăra casă în viitorul apropiat. Până atunci, stau în chirie, că stau bine.”

Vedetă din România, acuzată că se prostituează la Londra și Dubai


Rocsana spune că a cochetat cu domeniul imobiliar și în România, iar în Londra a trebuit să studieze înainte și să își ia toate examenele înainte de a putea să profeseze în domeniu

Despre pandemie, Rocsana spune că nu a simțit-o la Londra: „Toată lumea ieșea în parcuri la plimbare și ce m-a impresionat foarte tare a fost faptul că aici nu a existat panică absolut deloc. Toți erau cu zâmbetul pe buze, oriunde mergeam. Nu am făcut vaccinul.”

„Nu a fost greu pentru mine să fac acest pas, deoarece l-am făcut în mijlocul pandemiei, când totul era la pământ în România”, a spus Rocsana Marcu.

„Mă scotea din minți faptul că țineau școlile închise, că își băteau joc de copiii noștri, că se întâmplau toate acele lucruri prin spitale etc. Atunci mi-am luat inima în dinți și am decis ce este mai bine pentru viitorul fetițelor mele. Nu mi-a păsat nici o secundă că las în urmă 23 de ani de televiziune. Pot oricând să iau totul de la început în orice colț din lume aș trăi. Nimic nu este mai important decât să îmi văd copiii bine și fericiți. Datorită lor mut munții din loc, ” a conchis ea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]




Urmăreau și jefuiau bătrânii care scoteau bani de la bancă. Români din Harrow condamnați în Țara Galilor

Revenirea la normal din iunie ar putea fi amânată în Anglia. Varianta indiană a COVID se răspândește rapid.