Guvernul de la Londra recunoaște că orice variantă de „Brexit” va fi mai proastă pentru economia britanică decât rămânerea în Uniunea Europeană.
Cu atât mai rea va fi varianta unui „Brexit” fără acord, care ar afecta grav creșterea economică pe termen scurt și mediu.
Pe 11 decembrie, parlamentarii britanici urmează să aprobe, ori să respingă, acordul convenit de premierul Theresa May cu liderii statelor membre ale Uniunii Europene.
Guvernul May a dat publicității un raport care subliniază că o ieșire fără un acord va reduce PIB-ul Regatului Britanic cu 9,3 %, în 15 ani.
Câteva ore mai târziu, Banca Angliei a lansat avertismente dure despre urmările unui Brexit dezorganizat. O ieșire fără înțelegere ar implica întârzieri mari la frontiere și pierderea încrederii în instituțiile britanice pe piețele financiare.
„În scenariul unui Brexit dezordonat, până la sfârşitul lui 2023, PIB-ul va scădea cu 10%, în comparație cu tendința care se contura în mai 2016”, a declarat Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei.
„Dacă toate prognozele arată că economia britanică va avea de suferit în orice scenariu, atunci să mergi înainte cu proiectul Brexit nu e ca și cum i-ai pune pe curcani să voteze pentru sărbătorirea Crăciunului?”, este scrie Sky News.
În fermele de curcani, felul preferat de britanici pentru masa de Crăciun, crescătorii sunt îngrijorați.
„Eu unul nu înțeleg raționamentul care ne-a adus aici. De anul viitor, dacă avem întârzieri la frontieră, la exporturi ori importuri de materii prime, s-a zis cu noi. Și să nu mai avem acces la forța de muncă europeană este de asemenea dezastruos”, a declarat un crescător de curcani.
O parte dintre curcanii de aici vor ajunge într-o măcelărie londoneză.
Măcelar londonez: „De când cu votul pentru Brexit, plătesc salarii mai mari, dar și facturi mai mari. Și nu pot decât să-l taxez pe client la preț.”
Patronul măcelăriei susține că nu mai știe cum a votat la referendumul din 2016, dar acum vrea a doua șansă.