in

Parlamentarii britanici blochează ieșirea din UE fără un acord. Theresa May va încerca renegocierea cu liderii europeni

Camera Comunelor i-a acordat premierului Theresa May mandatul pentru a schimba înțelegerea cu Uniunea Europeană privind Brexit, dar UE a transmis că acordul de retragere nu poate fi renegociat.

Parlamentarii britanici au respins, pe 15 ianuarie, cu o largă majoritate, acordul negociat timp de aproape doi ani de guvernul de la Londra cu autoritățile din Bruxelles. În urma acelui eșec, Theresa May a cerut „instrucțiuni” din partea deputaților privind cerințele cu care să se adreseze negociatorilor europeni.

Liderii UE s-au arătat dispuși la concesii, atât timp cât și prioritățile britanicilor se schimbă, deși au susținut că acordul nu este renegociabil.

Marți, 29 ianuarie, Parlamentul britanic a adoptat câteva amendamente care îi dau premierului o marjă îngustă de negociere, având în vedere că ieșirea Marii Britanii din UE ar urma să aibă loc în doar două luni. Unul dintre amendamente exclude o ieșire fără acord din Uniunea Europeană, exprimând astfel cerința Parlamentului de a evita un Brexit fără o înțelegere. Pe de altă parte, un alt amendament cere modificarea Tratatului cu UE, în special a dispoziției cu privire la mecanismul de „backstop”, care vizează evitarea revenirii la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, stat membru UE.

„A negocia o asemenea schimbare nu va fi ușor. Aceasta va implica redeschiderea acordului de retragere, un demers pentru care știu că apetitul partenerilor noștri europeni este limitat”, a declarat Theresa May în Camera Comunelor. „Cred însă că având un mandat din partea acestei adunări, pot obține o asemenea schimbare”, a mai spus ea.

Aceasta este o schimbare bruscă de ton pentru premierul May, care în urmă cu doar câteva săptămâni susținea că tratatul de retragere din UE este „cel mai bun” și „singurul posibil”, notează Agerpres.

Tratatul încheiat în noiembrie „nu este renegociabil”, a răspuns imediat la Bruxelles un purtător de cuvânt al președintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Acordul de Retragere este și va rămâne cea mai bună variantă pentru asigurarea unei retrageri ordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană”, a anunțat acesta. „Backstop-ul este parte din Acordul de Retragere, care nu este deschis pentru renegocieri”, a adăugat președintele Consiliului European, potrivit Mediafax.

El a mai spus că salută și susține ambiția Parlamentului britanic de a evita scenariul ieșirii din Uniunea Europeană fără un acord.

Dacă niciun acord nu va fi încheiat cu UE până la 13 februarie, premierul britanic și-a anunțat intenția de a cere Camerei Comunelor un vot pe 14 februarie asupra unei retrageri fără acord.

Sursa: euractiv.ro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Trei arestări în cazul canotorului român ucis în noaptea de Revelion

Ce trebuie să faceți dacă aveți probleme cu aplicația pentru stabilirea statutului de rezident în Marea Britanie