
Pensii mai mari în Marea Britanie din aprilie 2026. Milioane de pensionari britanici se pregătesc pentru o majorare a pensiei de stat cu 4,7%, peste nivelul actual al inflației. Decizia, care ar urma să intre în vigoare din aprilie 2026, va pune însă o presiune suplimentară pe bugetul guvernului de la Londra.
Laburistii au confirmat că vor păstra sistemul „triple lock”, introdus în 2010, care garantează creșterea anuală a pensiei de stat cu procentul cel mai mare dintre trei indicatori: 2,5%, rata inflației din septembrie sau creșterea salariilor medii, scrie The Guardian.
Ce înseamnă concret pentru pensionari
Noile date oficiale arată că salariile medii (inclusiv bonusurile) au fost cu 4,7% mai mari în perioada mai–iulie față de anul trecut. Cum inflația din septembrie este estimată la 3,8%, pensiile vor crește în linie cu salariile.
Astfel, pensia de stat nouă va urca de la 230,25 lire pe săptămână la 241,05 lire, ceea ce înseamnă un plus de peste 500 de lire anual. Pensionarii cu pensia de bază vor primi de la 176,45 lire pe săptămână la 184,75 lire.
>>> Citiți și: Milioane de șoferi din Marea Britanie ar putea primi compensații pentru credite auto vândute incorect
O povară tot mai grea pentru buget
Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară estimează că ponderea cheltuielilor cu pensiile de stat va crește de la 5% din PIB în prezent la 8% în anii 2070, jumătate din creștere fiind generată de acest mecanism.
Institutul pentru Studii Fiscale a cerut renunțarea la „triple lock”, argumentând că sistemul s-a dovedit „mult mai costisitor decât se anticipase” și creează incertitudini pe termen lung. Criticii avertizează și asupra riscului de inechitate între generații, în timp ce guvernul insistă că a promis această protecție la alegeri și o va menține.


