Menu
in

Politicianul britanic care i-a atacat pe români, retras de pe lista pentru Parlamentul European

Un candidat Change UK, un partid nou format în Marea Britanie, al cărui țel declarat este acela de a opri Brexitul, s-a retras din cursa pentru Parlamentul European după ce presa britanică a reamintit declarațiile sale pe vremea când se afla în Partidul Conservator condus de Theresa May.

Ali Sadjady spunea, în urmă cu doi ani, că susține Brexit dacă asta îi va opri pe „hoții de buzunare români” să mai vină în Marea Britanie

Sadjady, fostul membru al Partidului Conservator, a fost prezentat, marți după-amiază, ca fiind candidat al Change UK pentru alegerile pentru Parlamentul European de luna viitoare, scrie The Sun.

Dar, imediat, în presa din Regatul Unit au apărut declarațiile controversate făcute de acesta pe o platformă social media cu privire la români, dar și unele în care se arăta intrigat de politica altor formațiuni care cer un al doilea referendum.

El scrisese pe Twitter, în 2017: „Când am auzit că 70% din hoții de buzunare prinși pe London Underground sunt români, asta mă face să îmi doresc Brexit”.

După referendumul din 2016, el a scris: „Brexitul este ca atunci când îți părăsești prietena pentru că cheltuiește prea mult și este greu de întreținut, apoi își dă seama că e este o tipă sexy”.

Iar anul trecut, el a scris că un al doilea referendum ar fi o „palmă în dată democrației”.

La câteva ore de la apariția în presă a declarațiilor, partidul a anunțat ca Sadjady a fost retras de pe lista candidaților pentru alegerile europarlamentare din luna mai.

În ziua în care Change UK a fost lansat, în februarie, fostul politician laburist, Angela Smith, a trebuit să-și ceară scuze pentru că a folosit expresia „nuanță amuzantă” pentru a descrie grupul minorităților etnice prezente.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version