in

Premierul Boris Johnson: „Blocarea ține până în iunie. De luni vor fi făcuți doar mici pași”


Marea Britanie va rămâne sub restricții până în luna iunie, a spus aseară premierul Boris Johnson care a anunțat că de luni vor fi doar mici pași în direcția ieșirii.

Johnson a spus că va proceda cu „maximă precauție” atunci când vine vorba despre ridicarea restricțiilor, după ce a fost avertizat de experți că focarele din casele de îngrijire și spitale fac ca o eventuală relaxare totală să fie foarte periculoasă.

Johnson va dezvălui planul de relaxare al guvernului duminică, 10 mai, la ora 19.00.

Este posibil, scrie Daily Mail, ca bisericile, moscheile și alte lăcașuri de cult să se deschidă dar numai pentru rugăciuni private, nu pentru ceremonii de grup.

De asemenea, vor fi deschise centrele de grădinărit.

„Este vorba despre pașii făcuți lent și numai atunci când este clar că pot fi făcuți”, a declarat o sursă din preajma premierului.

Planul lui Boris de ridicare a restricțiilor: De luni va fi liber la picnic, școlile primare se deschid la sfârșitul lunii mai, pub-urile în august, iar sălile de sport în octombrie

Prim ministrul a mai spus că numărul R, ce reprezintă ritmul cu care se răspândește virusul, este cuprins între 0,5 și 0,9%, ceea ce înseamnă că boala se află în prezent sub control.

Există însă suspiciuni că în casele de îngrijire acest număr este mai mare de 1, ceea ce înseamnă că focarul crește exponențial, mai scrie Daily Mail.

Între timp, Banca Angliei a avertizat că restricțiile au dus la cea mai profundă recesiune de 300 de ani încoace, iar unii parlamentari conservatori îl îndeamnă pe Boris Johnson să acționeze rapid pentru a preveni o depresie economică, despre care se spune că ar putea distruge o generație.

Bisericile din Italia se vor redeschide pentru slujbele cu public începând din 18 mai, se vor lua însă măsuri de siguranţă

Experții au afirmat că 400.000 de oameni din Marea Britanie au fost infectați cu coronavirus, iar 20.000 de cetățeni sunt infectați în fiecare zi.

Conform datelor preliminare ale Oficiului Național de Statistică, boala a fost detectată ca între 0,2 și 0,6% din populație, ceea ce înseamnă aproximativ 400.000 de persoane.




Medic român din Marea Britanie, mărturisiri din infern. La spitalul unde lucrează, în cinci săptămâni au murit peste 100 de oameni

Frica de coronavirus în Marea Britanie: 7 din 10 britanici se tem să se întoarcă la muncă