in

Președintele-ales al Statelor Unite îl avertizează pe premierul britanic asupra efectelor Brexit în Irlanda de Nord

Președintele-ales al SUA, Joseph Biden, l-a avertizat pe premierul britanic, Boris Johnson, că nu va accepta ca iniţiativele asociate retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană să afecteze Acordul de pace din Vinerea Mare, iar liderul britanic a dat asigurări că nu vor fi probleme.

Boris Johnson a discutat marți, prin telefon, cu Joseph Biden. „Premierul l-a felicitat călduros” pe Joe Biden, a transmis Biroul lui Boris Johnson, precizând că cei doi lideri au stabilit să consolideze actualul parteneriat.

Conform unor surse politice de la Londra și Washington citate de BBC News și de Financial Times, Joseph Biden a insistat ca retragerea Marii Britanii din UE să nu afecteze procesul de pace din Irlanda de Nord. „Au vorbit despre importanta implementării Brexit astfel încât să fie respectat Acordul de Pace din Vinerea Mare. Premierul l-a asigurat pe președintele-ales al SUA că va așa va fi”, a declarat un oficial britanic, sub protecția anonimatului.

Echipa lui Biden a confirmat că președintele-ales al SUA               „a reafirmat susținerea pentru Acordul de Pace din Vinerea Mare, aplicat în Irlanda de Nord”.

Anterior, Biden l-a numit pe Boris Johnson drept „o clonă fizică și emoțională” a lui Donald Trump. Actualul președinte al SUA a susținut retragerea Marii Britanii din UE și a promis Londrei un acord comercial avantajos.

Însă, în septembrie, Joe Biden a cerut Marii Britanii să nu modifice condițiile Brexit, avertizând că orice viitor tratat comercial bilateral depinde de respectarea Acordului de pace din Irlanda de Nord.

Nigel Farage a postat un „atac sălbatic” asupra lui Joe Biden: „El urăște Marea Britanie!”

„Nu putem permite ca Acordul din Vinerea Mare, care a instaurat pacea în Irlanda de Nord, să devină victima Brexit. Orice acord comercial dintre SUA și Marea Britanie va depinde de respectarea Acordului din Vinerea Mare şi de evitarea revenirii la controale vamale”, sublinia Joe Biden în septembrie.

Boris Johnson vrea să modifice unele clauze ale Acordului Brexit pentru a evita controale vamale între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Dacă ar modifica Acordul Brexit, există riscul reinstituirii controalelor la frontiera dintre Irlanda de Nord și Irlanda, stat membru UE. Camera Lorzilor a respins, marți, proiectul de lege elaborat de Guvernul Boris Johnson în sensul modificării unor clauze ale Acordului Brexit, semnat de Marea Britanie în momentul retragerii din Uniunea Europeană. Proiectul Legii Pieţei Interne conţine clauze care ar anula statutul special al provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţiile comerciale cu Uniunea Europeană. Acordul Brexit conferă un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord, pentru a evita apariţia controalelor la frontieră şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Însă Guvernul Boris Johnson contestă menţinerea reglementărilor UE în provincia britanică Irlanda de Nord. UE a denunţat planul Guvernului de la Londra de modificare a Acordului Brexit.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

15 noiembrie, termenul pentru finalizarea acordului post-Brexit. Ce se întâmplă în cele două tabere

15 noiembrie, termenul pentru finalizarea acordului post-Brexit. Ce se întâmplă în cele două tabere

Caz ȘOCANT în Anglia: Asistentă acuzată că a ucis 8 bebeluși și a încercat să omoare alți 10