Menu
in

Preşedintele Consiliului European către refugiați: “Nu mai veniţi în Europa!”

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a lansat un apel către refugiați să nu mai vină în Europa, în finalul unei întrevederi la Atena cu premierul elen Alexis Tsipras, potrivit Agenției France Presse.

 

„Vreau să fac un apel către toţi migranţii economici, de oriunde ar veni ei, să nu mai vină în Europa, să nu le dea crezare traficanţilor, să nu-şi mai pună în pericol vieţile şi banii”, a declarat Tusk în cadrul unei conferinţe de presă.

El a avertizat de asemenea că Grecia nu va mai fi o ţară de tranzit şi că regulile Schengen vor intra în vigoare din nou și vor dispărea deciziile unilaterale, potrivit EFE.

„Deciziile unilaterale fără o coordonare prealabilă, chiar dacă sunt de înţeles în context naţional, pot afecta spiritul european de solidaritate”, a declarat Tusk, referindu-se la restricţiile impuse recent de anumite ţări europene numărului de migranţi autorizaţi să intre pe teritoriul lor.

Un viitor sumbru pentru UE. SE DESTRAMĂ TREPTAT!

Patru țări au suspendat acordul Schengen. „UE nu își mai poate securiza granițele”

Transportatorii, afectați de criza imigranților. S-au înăsprit controalele, au fost deviate rutele de transport

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version