in

Președintele Franței, Emmanuel Macron, îi face mincinoși pe liderii campaniei pro-Brexit

Președintele francez Emmanuel Macron spune despre liderii campaniei pro-Brexit că sunt niște „mincinoși”, potrivit The Independent. Afirmația a fost făcută la încheierea summitului de la Salzburg, conform aceleiași surse.



Victoria tabere „leave” a fost „obținută de cei care preziceau soluții ușoare”, a spus Macron.

„Acei oameni sunt niște mincinoși. Ei au plecat a doua zi, deci nu au fost nevoiți să se gestioneze situația creată”, a continuat președintele Franței.


În cadrul conferinței de presă, Macron a mai precizat că va exista o „tranziție oarbă”, ceea ce va lăsa ca natura viitoarei relații comerciale dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană să fie decisă după Brexit.

Artizanii Brexit au promis că ieșirea din UE va aduce mulți bani economiei britanice. Aceștia au declarat atunci că sistemul medical britanic va beneficia de 350 de milioane de lire sterline pe săptămână după Brexit.

„Cei care au explicat că se va trăi mai bine fără Europa, că totul va fi bine și vor fi mai mulți bani, au mințit”, a arătat Macron.

Primarul Londrei solicită un nou referendum pentru Brexit: „ Theresa May nu are mandatul să se joace cu mijloacele de trai ale oamenilor”




Românii cred că economia Marii Britanii nu va putea rezista fără ei: „Dacă plecăm, cine mai muncește?”

Diaspora are un parlamentar penal. Deputatul Doru Coliu a făcut pușcărie pentru fapte de înșelăciune