Menu
in

Primarul Londrei spune NU Uniunii Europene. „Trebuie să arătăm că suntem serioși!”



Boris Johnson, primarul Londrei, a anunțat că pregătește o campanie pentru a susținerea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, la referendumul din 2017.

Potrivit Sunday Times, primarul este de părere că premierul David Cameron, totodată șeful Partidului Conservator din care face parte și Boris Johnson, nu ar trebui să încerce reformarea Uniunii Europene înainte de Brexit.

Johnson crede că ar fi mai bine ca britanicii să voteze pentru ieșirea din UE, astfel oficialii de la Bruxelles vor fi forțați să ofere o înțelegere mai bună pe care cetățenii ar putea să o sprijine la un al doilea referendum.

„Trebuie să fim îndrăzneți. Trebuie să le arătăm că suntem serioși”, a declarat primarul Londrei pentru Sunday Times.

Boris Johnson participă la ședințele Executivului de două ori pe lună și se credea că va sprijini o eventuală campanie DA pentru rămânerea în UE.

El a declarat că s-a răzgândit după ce a citi un articol de pe blogul lui Dominic Cummings, un fost consilier conservator care sprijină campania NU, pentru ieșirea din UE: „Dacă vrei să spui stop, votează NU și vei avea încă o șansă ca să votezi o nouă înțelegere.”

 


Standard & Poor’s: Băncile vor pleca din UK dacă se va vota pentru părăsirea Uniunii Europene

Se împart taberele pentru „Brexit”. Șeful unei mari companii britanice: Ieșirea din UE este benefică

Proiectul referendumului pentru ieșirea din UE a ajuns în Camera Comunelor. Hammond: „O decizie istorică”


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version